Cel mai bun laptop cu SSD HP

Am modificat articolul ultima data pe: 22.07.18

 

Cum aleg cele mai bune laptop-uri cu SSD HP

 

Daca vrei sa cumperi un laptop performant, HP poate reprezenta un bun reper pentru inceperea cautarilor, intrucat brandul se numara printre cele mai cunoscute in domeniul IT. Printre caracteristicile importante la care trebuie sa fii atent, atunci cand alegi un astfel de dispozitiv, este unitatea de stocare, deoarece acolo iti vei pastra toate datele, amintirile si fisierele preferate (pdf-uri, filme, fotografii, documente, jocuri).

De aceea este bine sa alegi una care sa fie stabila, dar care sa te si ajute atunci cand vrei sa le accesezi, asa cum este un SSD (Solid State Drive). Acesta ofera o viteza mare la transferul de date, dar costul pentru 1GB este mult mai mare, decat in cazul HDD, ceea ce inseamna ca la acelasi pret vei primi o capacitate mai redusa (pana in 512 GB), in ideea de a face produsul final cat mai accesibil.

 

Compania HP este una dintre cele mai mari la nivel mondial, nu numai atunci cand este vorba de calculatoare. Ei sunt numarul 1 in domeniul PC-urilor portabile si sistemelor desktop, dar si numarul 2 pentru variantele de buzunar. Sunt printre cei mai apreciati si atunci cand este vorba de software sau servicii IT. Deci, atunci cand alegi un laptop facut de ei, nu mai ramane decat sa gasesti configuratia potrivita nevoilor tale.

Procesoarele utilizate de ei sunt din mai multe categorii. Vei gasi variante de laptop-uri cu Intel Core generatia a 6-a, a 7-a sau chiar a 8-a, acestea fiind ultimele aparute si cele mai rapide, fiind deci recomandate activitatilor ce necesita un maxim de performanta (randare, animatie, editare video, 4K). In ceea ce priveste modelele, acestea sunt impartite in trei mari categorii cu caracteristici similare, dar si foarte diferite, subdivizate la randul lor. Ca sa iti fie mai usor atunci cand vrei sa traduci o denumire este suficient sa o urmaresti astfel: Intel Core este producatorul, I3,5,7 – modificator brand (indica puterea de obicei), seria numerica a modelului incepe cu generatia din care face parte (6700 – generatia a 6-a, 7500 – a 7-a), la final se gaseste sufixul liniei de produs care iti poate da informatii suplimentare despre destinatia acestuia (U – consum foarte redus, HQ – performanta grafica, quad core).

Cele  i3 (un astfel de procesor se gaseste in ProBook 430 G5) sunt de obicei integrate in modelele cu consum mic si cost accesibil, destinate activitatilor obisnuite: browsing, verificare mesaje, utilizare softuri simple.

Alternativele i5 (cum e cel integrat si in EliteBook 840 G4) au o performanta medie, sunt mai rapide decat precedentele si mai potrivite pentru sarcini ceva mai solicitante, da ce pilda vizionare Full HD, streaming online, lucrul cu suita Office sau chiar cu programe mai complicate si editare imagini.

Nu in ultimul rand, variantele i7 (cum include si EliteBook 850 G4) sunt cele mai performante dupa i9(ultimul model lansat, care deocamdata e costisitor si nu extrem de popular), fiind potrivite celor care sunt amatori de multitasking, editare video, randare, realizare de animatii.

Tot la acest capitol, vei gasi si produse care au integrat un Intel Celeron sau Pentium. Primul se axeaza in principal pe un consum redus si este recomandat task-urilor simple (editare texte, Office).  Al doilea este recomandat si pentru jocuri online performante (poate nu chiar de ultima generatie) sau editare foto-video. Pana in 2006, aceasta serie a inclus unele din cele mai performante procesoare de la Intel.

Cei de la HP au insa si cateva laptop-uri mai speciale, si anume cele dotate cu un procesor Intel Xeon (ZBook Studio G3), care reprezinta capul de serie in performanta si viteza. Nu vei avea insa nevoie sa investesti in asa ceva (costurile sunt foarte mari) decat daca vrei sa devii un programator profesionist si ai nevoie un instrument care sa tina intr-adevar pasul cu tine.

O alta varianta ar fi procesoarele AMD (cum include si HP 255 G6) care permit un pret mai mic pentru produsul final, dar au si rezultate mai scazute decat cele de la Intel. Recent insa, acestea au inceput sa compenseze acest neajuns prin cresterea numarului de nuclee, ceea ce inseamna ca vei putea economisi, primind aceeasi performanta.

Un laptop cu SSD HP, la un pret bun, ar trebui sa aiba fie un display generos, de 15.6 (HP 250 G6) sau chiar 17.3 inch (ProBook 470 G4), care sa iti ofere o experienta placuta in timpul vizionarii unui film, fie unul care sa-i creasca portabilitatea, de 12 (HP 12” Pro x2 612 G2), cel mult 14 inch (Spectre 13-v001nq – 13.3”).

Rezolutia poate fi HD (1366×768 px, HP 250 G6) sau Full HD (1920×1080 px, HP Probook 440 G4), ultima oferind o imagine mai clara si cu mai multe detalii decat prima amintita. Tehnologia de realizare a display-ului poate fi LED (HP 250 G6), LCD (HP EliteBook 840 G4) sau IPS (HP OMEN 15-ce011nq), ultimul fiind de preferat, deoarece ofera culori mai clare si un unghi larg de vizibilitate (178o). Bineinteles ca tot acesta va fi si cel mai scump, dar si cel mai recomandat pentru editare foto, randare, gaming online, filme 4K.

Daca vei cere pareri despre cel mai bun laptop cu SSD HP, vei vedea ca acestea depind, inevitabil, si de capacitatea de stocare. Chiar daca un Solid State Drive nu permite (din cauza costurilor mari) decat sa cumperi un maxim de 512 GB (HP EliteBook 850 G4), exista variante care au combinat un HDD de 1 TB, cu un SSD mai slab, destinat datelor pentru sistemul de operare (ca de exemplu HP ProBook 450 G4). Este o combinatie intre eficienta si spatiu, pentru un plus la pret. Bineinteles ca daca desfasori activitati gen Office iti vor fi suficienti 128-256 GB, dar pentru fotografii, filme sau jocuri cu rezolutie mare vei avea nevoie de mai mult.

Daca nu esti inca hotarat, poti citi si descrierile noastre in care analizam principalele caracteristici ale unor modele.

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

HP ProBook 470 G4 

 

Acesta este un laptop recomandat celor pasionati de jocuri online de ultima generatie sau de vizionarea filmelor in format 4K. Este echipat cu un procesor Intel i7-7500 U, destul de rapid pentru cei care desfasoara activitati in paralel (2.7 GHz). Cu un RAM de 8 GB (unul dintre cele mai mari) si un cache de 4 MB, va putea rezolva rapid toate solicitarile.

Display-ul de 17.3 inch (44 cm) este excelent pentru vizionarea clipurilor video, dar nu pledeaza si pentru portabilitate. Rezolutia Full HD (1920×1080 px) va transforma intr-o experienta placuta orice film, iar finisajul AntiGlare iti va permite sa-l folosesti chiar si afara, in timpul zilei, vizializand eficient, indiferent de directia din care vine lumina.

Ai la dipozitie un SSD de 256 GB (suficient pentru stocarea documentelor, pozelor si filmelor preferate). In ceea ce priveste conectivitatea, acest laptop dispune de un port HDMI (pentru monitoare si proiectoare), unul VGA (acelasi rol ca si precedentul), un USB 3.0 (varianta noua, cu viteza mare de transfer de date), un USB 2.0, un cititor de card SD (pentru poze). De asemenea, ai posibilitatea sa te conectezi la retele wireless 802.11 ac (dual band) si poti avea viteze de pana la 1 Gigabit prin LAN. Bluetooth-ul incorporat este si el de ultima generatie (4.2), fiind mai rapid si cu o arie de acoperire mare decat versiunile precedente.

 

 

 

HP Probook 440 G4 

 

Pentru cei care vor sa aiba un laptop bun, dar nu intentioneaza sa aiba activitati prea sofisticate sau care necesita un volum mare de date, recomandam acest model, mai accesibil. Functioneaza cu un procesor Intel I5-7200U, destul de rapid pentru majoritatea operatiunilor (2.5 GHz) si chiar pentru un film cu rezolutie mare. Memoria de 4 GB iti va fi suficienta, daca nu te intereseaza jocurile complicate sau randarile.

Display-ul are 14 inch (35.5 cm) si impreuna cu greutatea redusa (1.64 kg) a dispozitivului, il face foarte portabil. Este Full HD (va oferi o calitate buna a imaginii atat la clipurile video cat si la fotografii), iar finisajul AntiGlare face posibila utilizarea lui chiar si in plina zi, fara grija reflexiilor sacaitoare. Pentru stocarea datelor dispui de 128 GB pe un SSD (suficienti pentru documente si poze, eventual si cateva filme).

Un minus identificat de utilizatori a fost lipsa unei unitati optice, ceea ce face ca orice fisier audio-video sa trebuiasca sa treaca prin porturile USB: unul 3.0, unul 2.0 si unul tip C. Acesta din urma permite, pe langa o viteza mare la transferul de date si posibilitatea alimentarii aparatului. Mai ai la dispozitie un port HDMI si unul VGA (pentru monitoare), un RJ-45 (pentru internet) si o iesire audio. Dispozitivul este compatibil cu retelele wireless 802.11 ac (dual band) si are incorporata ultima versiune de bluetooth, 4.2.

 

 

 

HP 250 G6 

 

Acesta este un laptop cu SSD HP, ieftin si bun, ideal pentru cei care vor sa il utilizeze doar pentru activitati in Office, datorita procesorului Intel Celeron N3060 (varianta mai putin performanta decat cele Pentium sau Core). Acesta functioneaza pe o frecventa de baza de 1.6 GHz (nu va fi prea rapid, dar va raspunde bine la comenzi simple), recomandata pentru activitati conventionale(editare texte, browsing). Faptul ca are 4 nuclee compenseaza mult prin distribuirea sarcinilor de lucru si obtinerea unor raspunsuri rapide.

SSD-ul are o capacitate de stocare de 128 GB (incapatoare pentru documente). Este echipat cu un display de 15.6 inch (aproape 40 cm), HD (nu cea mai buna, dar acceptabila pentru un film cu rezolutie asemanatoare) si finisaj AntiGlare (nu va reflecta lumina si il vei putea folosi afara). Aceste caracteristici nu il fac potrivit pentru solicitari prea complexe gen editare fotografii sau randare.

In ceea ce priveste conectivitatea, vei avea cam toate porturile necesare (un HDMI, un VGA, un USB 2.0, o iesire audio) si unele destul de noi (doua USB 3.1), un cititor de carduri compatibil cu SD, SDHC, SDXC. De asemenea, ai posibilitatea de a te conecta la retele 802.11 ac (cele mai noi, dual band), iar bluetooth-ul integrat este cel mai rapid (4.2) si cu cea mai mare arie de acoperire.

 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...