Cel mai bun laptop 2 in 1 ASUS

Am modificat articolul ultima data pe: 25.06.18

 

Cum aleg cele mai bune laptop-uri 2 in 1 ASUS

 

Atunci cand vrei sa ai si un laptop si o tableta, s-ar putea sa descoperi ca impreuna ajung la costuri prea mari. Mai nou exista insa varianta laptop-urilor 2 in 1. Iar daca nu stii de unde sa incepi cautarile, ASUS poate fi o varianta buna, avand in vedere ca este o companie specializata in producerea echipamentelor si pieselor IT. Iata care sunt cele mai importante aspecte ce trebuie luate in considerare pentru aceste dispozitive.In 2015, ASUS era situat pe locul 4 in lume la capitolul vanzare de calculatoare. Este o companie multinationala, cu sediul in Taiwan, care colaboreaza cu succes cu Intel inca de la inceputuri, de obicei fiind primii care primesc noile lor tehnologii in materie de procesoare. In prezent, ei au inceput sa se orienteze mai mult inspre cererea consumatorilor (tablete, laptop-uri convertibile) si mai putin inspre PC-uri, incercand sa se adreseze tuturor buzunarelor.

Procesoarele pentru laptop-uri nu sunt gandite sa fie la fel de performante ca cele pentru PC-uri si trebuie sa consume mai putin. Totusi, daca vrei un laptop 2 in 1 ASUS, la un pret bun, poti gasi si variante profesionale echipate cu procesoare tip Intel Core I5 sau I7 (seria ZenBook), dual sau quad core, cu TurboBoost (posibilitatea de a creste frecventa de lucru peste cea de baza atunci cand este necesar) si frecvente de lucru maxime de la 3.1 la 3.7 GHz, ceea ce inseamna foarte mult. Iti vor oferi astfel viteza crescuta de procesare a datelor, distribuirea prelucrarii comenzilor la mai multe nuclee, eficienta si consum redus.

In acest caz, memoria cache (spatiul de stocare pentru datele necesare procesarii imediate – cu cat este mai mare cu atat se reduce timpul pierdut pentru cautarea acestor date) poate fi intre 3 (adecvata pentru Office, browsing) si 8 MB (pentru editare foto-video, randare). Aceste procesoare sunt lucrate mai nou pe model arhitectural Kaby Lake, care s-a axat pe cresterea vitezei de lucru, a eficientei si pe reducerea consumului.

Mai exista si variante care au procesoare Intel Atom (Z8350 de exemplu), lucrate pe model arhitectural Cherry Trail. Acestea sunt gandite in special pentru tablete si adaptate apoi si pentru laptop-uri. Se axeaza pe un consum redus in detrimentul performantei.

Dintre variantele existente, daca esti genul care desfasoara mai multe activitati in acelasi timp, sunt de preferat cele cu un numar cat mai mare de nuclee (quad core), care asigura rezolvarea comenzilor in paralel pentru un raspuns prompt. Cele care functioneaza la o frecventa mare (1.92 GHz) vor fi mai rapide, dar iti vor consuma bateria mai repede, iar daca ceea ce faci nu solicita in mod special procesorul (copiere fisiere, editare texte), iti recomandam sa nu investesti in ele. Memoria cache (2 MB) si RAM-ul (4 GB) cat mai mari te vor ajuta daca ai un volum mare de date de procesat (editare poze).

Daca vei cauta pareri despre cel mai bun laptop 2 in 1 ASUS, vei vedea ca ele depind si de caracteristicile display-ului. Acesta poate avea diagonala de 13.3 inch (33.7 cm) sau de 10.1 inch (25.6 cm). Toate sunt de tip IPS (cu unghi larg de vizibilitate de pana la 178o si pastrarea culorilor si claritatii imaginii), cu tehnologie Touchscreen incorporata. Finisajul este BrightView (lucios – ZenBook), va face dispozitivul greu de folosit in lumina zilei sau Glare (T101HA). Rezolutia(determina claritatea si calitatea imaginilor) poate fi de 1920×1080 px (HD – buna), 3840×2160 px (4K – foarte buna) sau de 1280×800 px pentru cele mai slabe, suficient de buna totusi pentru activitatile de zi cu zi.

Capacitatea de stocare la aceste dispozitive nu este una foarte mare; la majoritatea modelelor poate fi de 32 GB, 64 GB, 128 GB( T101HA), dar poate ajunge si la valori ridicate pentru cele de top (256 GB, 512 GB, 1 TB – seria ZenBook).

Unitatea de stocare in sine poate fi de mai multe tipuri. SSD (Solid State Drive) este o varianta cu o capacitate mai mica de stocare (se lucreaza la imbunatatirea acestui aspect) dar care ofera o viteza mai mare de transfer si stabilitate mai buna a datelor fata de un HDD clasic. Un alt tip de unitate intalnita la ASUS pentru aceste modele este eMMC, care ofera si mai putin loc de stocare, are o viteza buna la transfer, dar nu este foarte calitativa per ansamblu.

Un laptop 2 in 1 ar trebui sa fie actual si din punctul de vedere al facilitatilor si tehnologiilor incluse. Cele de la ASUS sunt compatibile cu retelele wireless 802.11 ac dual band (cele mai recente), au incorporata varianta bluetooth 4.1 (4.2 fiind cea mai noua) ce ofera un transfer de date mai rapid si o arie de acoperire cu semnal mai mare fata de versiunile anterioare.

Versiunea port USB 3.1 si USB tip C se gaseste la unele modele (seria ZenBook), permitand atat schimbul de informatii la viteze mari cat si alimentarea dispozitivului in sine. Alte modele insa au ramas la varianta clasica de port USB 2.0 (pentru transfer de date – T101HA), completata cu porturi micro SD (pentru card de memorie), micro HDMI (pentru monitoare), micro USB (pentru alimentare).

Avand in vedere faptul ca modelele de laptop 2 in 1 ASUS sunt foarte diferite si se adreseaza mai multor tipuri de clienti, s-ar putea sa-ti vina greu sa alegi. De aceea, iti prezentam cateva variante care te vor ajuta sa te hotarasti.

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

ASUS ZenBook Flip UX370UA-C4092T

 

Cu o grosime de 1.09 cm, acesta este cel mai subtire laptop 2 in 1 din lume, sau cel putin asa il recomanda cei de la ASUS. Este echipat cu un procesor Intel I7-7500U, dual core (are doua nuclee care lucreaza la aceeasi frecventa), realizat pe noul model arhitectural Kaby Lake, ce asigura eficienta si viteza de procesare crescute fata de versiunile anterioare. La fel contribuie si frecventa de lucru, de 3.5 GHz (cu TurboBoost). Pe langa aceasta, memoria cache de 4 MB si cea RAM de 8 GB vor asigura procesorului suficient spatiu pentru stocarea datelor ce necesita analiza imediata, scurtand astfel timpul de procesare a comenzilor.

Ecranul de 13.3 inch (33.7 cm), cu iluminare LED, este unul performant, cu functia de Touchscreen inclusa (il vei putea folosi si ca pe o tableta) si o rezolutie de 1920×1080 px (potrivita pentru activitati curente, dar nu si pentru cele gen editare poze). Vei putea vedea culori clare si realist redate datorita tehnologiei IPS. Este atasat de tastatura printr-o balama rezistenta ce se poate roti la 360o.

Ca spatiu de stocare, acest laptop iti ofera un SSD (Solid State Drive) de 256 GB, mai mult decat suficient pentru un dispozitiv de acest tip(incap fotografii si filme, alaturi de jocuri). De asemenea, are doua difuzoare cu amplificatoare digitale pentru redarea unui sunet clar si cu efect de “surround” , completate cu un sistem de personalizare audio ASUS SonicMaster. Ai la dispozitie si microfon, o camera Web tip VGA (640×480 px) si doua porturi USB 3.1 tip C care pot fi folosite atat pentru traficul de date (cu viteza mare), cat si pentru alimentarea aparatului. Laptopul are tehnologie compatibila cu retelele wireless dual-band 802.11 ac si bluetooth varianta 4.1 (mai performanta decat 4.0, in ceea ce priveste viteza pentru transfer de date si raza de acoperire a semnalului).

 

 

 

ASUS T101HA-GR030T

 

Aceasta serie de laptop-uri convertibile de la ASUS incearca sa ofere cat mai mult pentru cat mai putin. Procesorul Intel Atom X5-Z8350 are 4 nuclee care lucreaza concomitent daca sunt solicitate, fiecare cu frecventa maxima de 1.92 GHz (se va comporta foarte bine pentru activitati in Office, browsing, vizionare filme, descarcare fisiere). Cu o memorie cache de 2 MB si un RAM de doar 4 GB, acesta nu este potrivit pentru persoanele care vor sa desfasoare mai multe activitati in acelasi timp (browsing, filme, jocuri) si nici nu ofera o viteza prea mare de procesare a datelor. Modelul de constructie Cherry Trail nu a intervenit nici el pentru ameliorarea acestor aspecte, ci se pare ca s-a axat mai ales pe imbunatatirea partii grafice. Astfel, placa grafica Intel HD Graphics 400 ofera imagine clara, culorii vii, suport pentru grafica 3D, redare HD video optima, redare BluRay, calitate relativ buna a imaginii pentru jocurile online.

Ecranul este micut, de doar 10.1 inch (25.6 cm), dar este echipat sa sustina performantele placii grafice. Este IPS, are o rezolutie de 1280×800 px (tip WXGA – calitate buna a imaginii pentru diagonala specificata) si finisaj mat, anti-reflexie Glare. Functia Touchpad este inclusa.

Ai la dispozitie pana la 11 ore de autonomie in care sa te bucuri de acest laptop ce are incorporate si un port USB 2.0, unul micro SD (pentru carduri de memorie), microfon, difuzoare, un port micro-USB, unul micro-HDMI (adaptare monitor), un WebCam de 2 megapixeli, sistem Wi-Fi tip 802.11 ac pentru retele dual-band si bluetooth 4.0 (exista si variante mai noi si mai performante).

 

 

 

ASUS T101HA-GR004T

 

Acesta este un laptop 2 in 1 ASUS, ieftin si bun, echipat cu acelasi procesor Intel Atom X5-Z8350 al seriei T101 HA. Acesta nu va avea o viteza prea mare de procesare a datelor din cauza frecventei reduse de lucru (1.92 GHz), a memoriei cache si a RAM-ului mici (2MB, respectiv 2 GB). Cele 4 nuclee care lucreaza (quad core) au rolul de a suplini aceste deficiente prin prelucrarea in paralel a mai multor comenzi. Noua arhitectura, Cherry Trail, de constructie a procesorului nu se axeaza pe eficienta, ci mai mult pe oferirea unei experiente grafice cat mai bune, tot in acest scop fiind inclusa si placa de grafica Intel HD Graphics 400.

Display-ul de 10.1 inch (25.6 cm) este IPS, cu o rezolutie buna pentru aceasta diagonala (1280×800 px) si finisaj mat, anti-reflexie Glare. Tehnologia Tru2Life creste semnificativ contrastul, luminozitatea si nivelul de detalii al imaginii finale.

Pentru stocare ai la dispozitie doar 64 GB pe un eMMC care, desi ofera o viteza mai mare de transfer, este de calitate mai slaba decat un SSD sau HDD. Ca porturi, exista unul tip USB 2.0, unul micro SD (card de memorie), unul micro USB (poate fi folosit si pentru reincarcare), unul micro HDMI si o iesire audio. Microfonul si difuzoarele functioneaza cu un sistem de reglare audio ASUS SonicMaster. Laptopul mai dispune de un WebCam de 2 megapixeli, sistem wireless tip 802.11 ac compatibil cu retelele dual band si un bluetooth 4.0 (mai lent si cu acoperire mai mica decat ultimele variante lansate).

 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...