Cel mai bun procesor Quad Core Intel

Am modificat articolul ultima data pe: 25.05.18

Cum aleg cele mai bune procesoare Quad Core Intel

 

Procesorul sau Central Processing Unit (CPU) este componenta PC-ului care indeplineste instructiunile date de sistemul de operare – poate fi considerat creierul calculatorului – care primeste mesaje si indicatii si le transmite mai departe la celelalte componente care sunt raspunzatoare de efectuarea lor. Daca vei face editari grafice, creezi muzica, programezi si compilezi, vizionezi filme HD sau iti plac jocurile cu grafica buna, atunci e bine sa alegi un procesor quad core, adica cu patru nuclee, fiecare putand sa proceseze instructiuni individuale.

In continuare iti prezentam principalele caracteristici de care e bine sa tii seama cand vrei sa faci o noua achizitie, pe care le-am extras analizand pareri despre cele mai bune procesoare Quad Core Intel.

 

 

Pe piata producatorilor de componente pentru PC-uri, Intel este un nume cunoscut, fiind pionier in multe tehnologii, si aliat cu mari firme precum Microsoft si Apple. In materie de procesoare este un producator foarte important, detinand o mare parte din piata de desktop-uri si laptop-uri.

Procesoarele cu patru nuclee Intel pot fi din seria i5 sau i7, care sunt de generatie mai noua si intra in categoria foarte bune si excelente.

In notatia unui procesor avem specificat brandul (Intel Core), modelul de brand (i5, i7), un grup de 4 cifre – prima semnifica generatia, cu cat este mai mare este mai nou, iar urmatoarele trei sunt asa numitele SKU. Cu cat numarul SKU este mai mare cu atat procesorul este mai performant din modelul din care face parte.

La unele modele dupa grupul de patru cifre mai apare si o litera care inseamna: T – este optimizat pentru consum redus de energie; S – consum redus de energie fara impact semnificativ asupra performantelor; K – procesorul este unlocked, adica se poate face tactarea peste valorile setate de producator; R – grafica de inalta performanta; C – unlocked si grafica de inalta performanta; X – are multiplicatorul deblocat si este optimizat pentru performante extreme.

Frecventa de lucru este si ea importanta in functie de ce faci cu PC-ul. Daca faci proiectare 3D sau editare foto/video atunci vei alege minim 3GHz viteza de tact (poate fi pana la 4.2 GHz). Pentru jocuri 2,4 GHz este minimul pe care ti-l recomandam.

Poti alege procesoare cu frecvente ce beneficiaza de tehnologia Turbo Boost care aduce performante, stiind sa aprecieze cate nuclee este necesar sa activeze simultan pentru anumite aplicatii. Se activeaza doar cand sistemul de operare solicita performanta mai mare procesorului.

Te poti orienta si dupa piese cu tehnologia Hyper Threading: procesorul creeaza nuclee virtuale. Noile procesoare Quad Core folosesc patru nuclee pe care le pot transforma in 8 sarcini, ideale daca folosesti mai multe aplicatii odata, rulezi programe de editare video, modelare 3D si altele.  

Procesorul trebuie sa fie in concordanta cu placa video, pentru ca un procesor slab limiteaza performatele video. Procesoarele Quad Core Intel au functii video integrate.

Cand iti alegi procesorul trebuie sa fii atent si sa fie compatibil cu placa de baza, si anume aceasta sa contina tipul de soclu sau socket pe care il foloseste procesorul dorit.

Memoria cache este si ea importanta, dar nu se poate alege separat de restul elementelor, si cu cat este mai scump si mai performant un procesor, cu atat are mai multa memorie. Exista pana la 3 niveluri de memorie cache L1, L2, L3.

Memoria cache poate fi si de 12 MB la procesoarele performante, insa te poti multumi si cu 6-9 MB, daca cerintele tale sunt mai mici si folosesti calculatorul pentru aplicatii simple sau tip office.  

Tehnologia de producere se refera la dimensiunea tranzistorilor existenti in procesor (de exemplu 32nm implica folosirea unor tranzistori de aceasta dimensiune), si cu cat este mai mica cu atat este mai nou procesorul. Modul de operare, arhitectura procesorului poate fi de 32 sau 64 biti.

Procesoarele pot avea cooler inclus sau nu. Pentru procesoarele de frecventa mare, este mai indicat sa achizitionezi un ventilator separat, care este mult mai puternic si mai silentios.

Pentru a putea alege un procesor Quad Core Intel, la un pret bun, iti prezentam in continuare cateva modele pe care ai posibilitatea sa le comanzi online.

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

Intel Core™ i7-7700K 

 

Este un procesor Intel Core, model i7, de generatie 7 (foarte noua), cu SKU 700 si unlocked, adica se poate face tactarea peste valorile setate de producator. Este recomandata pentru cei care fac editare foto/video, modelare 3D, jocuri cu grafica buna, fiind un procesor de performanta excelenta.

Placa de baza trebui sa aiba socket model 1151 pentru a fi compatibila cu acest procesor. Are o memorie cache de 8MB, pe doua niveluri, ceea ce asigura rapiditate mare in procesarea datelor. Frecventa de lucru este de 4200 MHz si poate fi tactata pana la 4500MHz cu ajutorul tehnologiei turbo boost pe care o are inclusa procesorul. Tehnologia hyper threading asigura multiplicare virtuala a celor patru nuclee pana la opt.

Contine procesorul grafic Intel HD Graphics 630, ce asigura performante grafice superioare. Modul de operare este de 32 sau 64 biti. Tehnologie de manufacturare este de 14 nm avand tranzistori de dimensiune mica. Nu are cooler inclus.

 

 

 

 

Intel Core™ i5-7500 

 

Un procesor foarte bun, Intel Quad Core, model i5, de generatie 7 (ultima generatie aparuta este 8). Are SKU  500, fiind printre cele mai performante modele din aceasta generatie. Socketul este de tip 1151, deci trebuie sa fii atent ca placa de baza pe care o ai sau vrei sa o achizitionezi sa fie compatibila cu acest procesor.

Frecventa de lucru este 3.4 GHz, putand ajunge la 3.8 GHz cu ajutorul tehnologiei Turbo boost. Memoria cache de 6 MB il recomanda pentru aplicatii de tip office mai performante, grafica medie si gaming perfomant.

Modul de operare este de 32/64 biti si beneficiaza de tehnologie de fabricatie de ultima generatie 14nm. Detine performante grafice foarte bune prin procesorul grafic Intel HD Graphics 630. Numarul de nuclee este 4, numarul de thread-uri simultan 4. Procesorul se vinde la pachet cu cooler ce asigura racire de calitate.

 

 

 

 

Intel Core™ i5-7400 

 

Un procesor quad core Intel ieftin si bun este modelul Intel Core i5, SKU 400, beneficiind de avantajele generatiei 7: tehnologie de fabricatie 14 nm, unitate de procesare grafica Intel HD Graphics 630, mod de operare de 32 sau 64 de biti ceea ce il face atat performant cat si utilizabil pentru o gama mare de aplicatii.

Frecventa de operare este 3 GHz (frecventa maxima la care poate rula un nucleu fiid de 3.5 GHz in modul Turbo), nedeblocat; are 4 nuclee, nu este Hyper Threading – dar poate rula 4 thread-uri, 6 MB memorie cache, ceea ce confera un timp de raspuns mic si o performanta foarte buna, fiind recomandat pentru calculatoare de tip desktop ce ruleaza aplicatii de productivitate si gaming.

Este compatibil cu placile de baza socket 1151, si avand o putere disipata maxima de 65W, coolerul inclus ii asigura racirea corespunzatoare.

 

 

 

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...