Cum vopsesti parul gri acasa

Am modificat articolul ultima data pe: 28.05.20

 

4 secrete ale vopsirii la domiciliu

 

Diferitele rezultate de pe Internet te-au convins ca ai putea beneficia si tu de pe urma unei vopsiri sau decolorari in vederea obtinerii unor suvite grizonate sau argintii? Sa iti vopsesti parul acasa singura nu e atat de usor precum poate parea la prima vedere, deoarece trebuie sa te gandesti si la pasii pregatitori, printre altele. Iata ce poti face pentru a obtine o nuanta frumoasa. 

 

Vopsitul parului nu este o tehnica noua, insa trendurile care insotesc aceasta activitate se schimba din cand in cand. Printre cele mai interesante, apreciate si care intorc privirile nuante de la ora actuala sunt griurile. Metalice, intunecate, platinate sau argintate ori perlate – toate atrag privirea prin aspectul neobisnuit, obtinut la salon sau acasa, deoarece brandurile care produc vopseluri de par pentru consumatorii casnici au luat aminte la cererile de pe piata si le-au adus la indemana oricarui cumparator. 

Ce inseamna variatele grade de gri? Reprezinta carisma, putere, energie eterica, concentrare si ofera un aspect sic purtatoarei sau purtatorului, potrivindu-se celor de toate varstele. 

Fie ca iti cauti un produs care sa emuleze aspectul grizonat natural ori doresti unul mai metalic, griul presupune acelasi procedeu de aplicare in par. Inainte de a porni la drum, afla ca sa iti colorezi suvitele in acest fel necesita determinare caci, in majoritatea cazurilor, este necesara pregatirea cromatica. Va trebui sa te decolorezi daca ai suvite mai inchise de un blond deschis sau mediu (nota de plecare poate diferi in functie de cat de intunecat si care este finisajul dorit pentru gri). 

 

Pregatirea parului

Inainte de a te avanta spre un blond gri, ai grija de pletele tale si observa-le starea. In cazul in care sunt deja vopsite recent, este de preferat sa astepti macar cateva saptamani, pentru ca firul sa isi redobandeasca forta si sa nu fie casant. In plus, si decolorantul va prinde mai bine. 

Cu o saptamana inainte de schimbarea dorita, aplica o masca nutritiva pentru a ajuta si mai mult fibrele si, cu doua zile inainte, fa un test al vopselei sau decolorantului, spre a fi sigura ca nu vor aparea probleme pe parcurs si ca nu esti sensibila la compusii vopselei. 

Ai grija sa nu iti speli parul cu doua zile inainte de decolorare, pentru ca scalpul, zona cea mai sensibila, care poate reactiona negativ, sa nu fie afectata prea tare de formulatie. Uleiurile naturale secretate la suprafata vor proteja. 

 

Decolorarea

Un pas peste care nu prea poti sari cand vrei blond gri argintiu, cenusiu ori perlat deschis este cel de indepartare a pigmentului existent in fibrele capilare. Daca nu ai deja parul blond deschis, slabe sunt sansele ca rezultatul sa fie cel dorit. Iar, daca dispui de niste plete de culoarea penei corbului, vor fi necesare multiple decolorari spre ajunge la nivelul noua sau zece de deschidere, in mod sanatos, fara a distruge foliculii printr-un proces rapidizat.

Scopul este sa dobandesti o “panza” cat mai deschisa si rece, fara a-ti distruge parul pe parcurs. Pentru a evita daunele in exces, urmeaza cu atentie instructiunile de pe pachetul de decolorant, amestecand pudra (daca exista), oxidantul si crema aferenta pana la uniformizare, dupa care o aplici, cum ai face in mod normal cu vopseaua, pe par.

Daca ai suvite inchise de la care pornesti si vrei un blond cenusiu deschis, pot fi necesare doua sau chiar trei decolorari, caz in care este indicat sa nu le faci imediat, ci sa astepti macar cateva zile intre aplicari pentru a permite firelor sa se recupereze. In plus, acestea vor fi acoperite de un nou strat de sebum, astfel incat sa nu treci, din nou, cu chimicale puternice peste el, caci pot aparea sensibilitati sau iritatii. 

 

Adaugarea pigmentului

Cand ai deja la dispozitie pletele blond deschise gata sa primeasca orice nuanta, este mai usor sa folosesti chiar si un simplu nuantator gri pentru a obtine coafura dorita si un look indraznet. Pentru a te asigura ca va iesi o culoare cu subtonuri reci adevarate, poti apela la un toner sau sampon care sa indeparteze subtonurile galbui si portocalii din suvite, pe care il lasi in jur de 20 de minute, dupa care il speli. 

Dupa doua zile (pentru a lasa timp scalpului sa secrete sebum si uleiuri naturale care sa il protejeze) vei folosi crema coloranta gri dorita, urmand indicatiile de pe ambalaj (e posibil ca vopseaua dorita sa ceara plete proaspat spalate). Vei intinde crema coloranta pe intreaga lungime, incepand cu radacinile si avand grija sa nu lasi zone neacoperite. 

Pentru a-ti fi mai usor, sectioneaza parul in cel putin patru parti egale, incepand sa depui culoarea de pe mijloc, de la carare, spre a te asigura ca in fata ai acoperit bine, indreptandu-te treptat si spre spate. Lasi sa actioneze potrivit indicatiilor de pe ambalaj, dupa care clatesti bine, pana cand apa este curata, si stilizezi dupa dorinta. 

Exista si variante care contin doua ingrediente ce se amesteca, acestea avand, de regula, crema pigmentata si un oxidant slab sau o alta emulsie de fixare, cele doua trebuind omogenizate intai. Nu sari peste acest pas. 

Din fericire, ai la dispozitie tot felul de nuante de cea mai buna vopsea de par gri metalic, clasic, perlat, deschis sau mai intens in format semi-permanent sau chiar care se duce dupa prima spalare, astfel incat schimbarea ta sa nu fie una care dureaza sau de care, pentru a scapa, ai avea nevoie de o alta decolorare sau intunecare a pletelor. 

 

Intretinerea

Este normal ca un par mai puternic, care nu a fost supus unor vopsiri anterioare, si care este mai gros, sa reziste mai bine procesului de decolorare si pigmentare, decat unul care este deja procesat chimic. 

Il poti ajuta folosind masti pentru intretinerea culorii sau chiar produse precum mastile cu pigmentare gri ori metalizat, care pot depune un usor iz cromatic si care te pot ajuta sa obtii un rezultat frumos, daca ai deja plete blonde si doresti o schimbare temporara, care se va duce dupa cateva spalari. 

In general, dupa ce ai obtinut parul gri dorit, te vei intrebuinta de sampoane pentru plete vopsite, pentru a ajuta la mentinerea pigmentarii, si vei apela la tratamente de hidratare si intretinere, precum si de ingrijire a suvitelor, pentru a le reda forta si stralucirea, cand acestea incep sa se piarda. 

 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
DMCA.com Protection Status