Cele mai bune orteze de mana

Am modificat articolul ultima data pe: 22.07.18

 

Cea mai buna orteza de mana – Recomandarile noastre pentru 2018

 

Intr-un anumit moment al vietii tale, te poti vedea obligat sa folosesti, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, o orteza de mana. Oferta este generoasa, timpul tau limitat, deci alegerea poate deveni dificila. O prima propunere pe care ti-o facem este piesa care se afla pe primul loc in topul nostru,  MedTEXTILE Dessault L/XL, o orteza pentru brat si umar cu o constructie practica si inteligenta, care poate fi folosita pe oricare dintre brate, atunci cand este necesar. Materialele utilizate sunt de cea mai buna calitate, iar designul care include o centura pentru trunchi si doua barete pentru umeri, pentru fixare, o face confortabila si eficienta in imobilizarea zonei afectate. Mai mult decat atat, probabil ca ar fi util sa stii ca este recomandata intr-o gama de afectiuni, de la simpla restrictionare a miscarilor recomandata in caz de artrita sau leziuni inflamatorii, pana la tratamentul postoperator. Iar daca nu acesta este genul de produs pe care il cauti, avem si o alternativa: Medi Manumed Active III.

 

 

Cum alegi o orteza buna pentru mana

 

Ghidul cumparatorului

Fie ca petreci mult timp la calculator si te necajeste sindromul de tunel carpian, ca iti place sa joci tenis iar lipsa ta de antrenament sau, din contra, efortul excesiv iti fac probleme, sau ca pur si simplu ai suferit o subluxatie sau ceva asemanator, o orteza de mana iti poate fi necesara la un moment dat. Desigur, nu e intotdeauna usor sa alegi din prima incercare un model perfect adaptat nevoii tale de moment, dar exista cateva criterii de care, daca tii seama, ai mari sanse sa poti cumpara o orteza de mana la un pret bun, care sa isi indeplineasca sarcina cu succes. Iar rolul echipei noastre tocmai acesta este, sa te sprijine in acest demers.

 

 

Zona afectata: In functie de motivul pentru care se impune purtarea ortezei, ea este special confectionata sa se potriveasca unei anumite zone. Exista, de exemplu, orteze pentru unul sau mai multe degete, pe care le-ai luxat la volei; orteze pentru incheietura mainii, de mare ajutor in cazul sindromului de tunel carpian; orteze pentru antebrat, pentru cot, pentru brat, pentru cot si antebrat sau pentru cot si brat, pentru brat si umar; alegerea tipului potrivit ar trebui sa tina cont de recomandarea unui ortoped sau a unui kinetoterapeut, in cazul in care vorbim despre o afectare mai importanta, pentru ca doar astfel poti fi sigur ca te adresezi in totalitate problemei cu care te confrunti.

 

Rol: In functie de rolul pe care te astepti sa il indeplineasca orteza aleasa, exista mai multe tipuri de constructie, mai multe dimensiuni si mai multe niveluri de compresiune. Ca idee generala, cele mai simple dintre ele urmaresc doar sa ofere un mic suport suplimentar zonei afectate. Acestea sunt ortezele de incheietura sau de cot, pe care le poti achizitiona aproape din orice farmacie.

Un nivel superior este cel in care orteza reduce nivelul de solicitare al zonelor care au suferit in trecut o accidentare sau o suprasolicitare.

In sfarsit, exista orteze care imobilizeaza zona pentru a permite refacerea, si cele care se folosesc dupa interventii chirurgicale, pentru ca grabesc refacerea zonei afectate.

 

Nivel de compresiune si suport: In functie de acest criteriu de selectie exista 3 tipuri de orteze, cu suport mic, mediu sau ridicat.

Multe pareri despre cele mai bune orteze de mana sustin ca nivelul minim de sustinere, cel care ofera doar o usoara compresiune a zonei afectate, sunt potrivite pentru suprasolicitarile obisnuite, care nu necesita nici un fel de stabilizare, ci doar putin suport.

Ortezele care ofera suport mediu nu doar ca ajuta la compresiunea zonei afectate, ci reduc si din mobilitatea acesteia, limitand miscarile de rasucire, de pilda, care pot agrava conditia preexistenta.

Daca specialistul considera ca ai nevoie de un nivel ridicat de suport, cum e cazul dupa o accidentare serioasa, sau pentru o afectiune degenerativa, vei alege un produs special; este de asemenea cazul sportivilor care previn ranirile grave in cazul practicarii unor sporturi extreme la intensitate mare.

In cazul in care esti genul de persoana care prefera precizia cifrelor, se considera ca un nivel mic de compresie inseamna 8-15 mm Hg, unul mediu e de 15-20 mm Hg, iar unul puternic e de 20-30 mm Hg. Totusi, nu vei intalni prea des aceste precizari pe ambalajele ortezelor de mana, ele fiind mai frecvent folosite pentru modelele destinate membrelor inferioare.

 

Material: In functie de asteptarile pe care le ai de la orteza pe care urmeaza sa o cumperi, exista mai multe variante de material. Bandajul tubular, cea mai simpla varianta de orteze de mana la preturi bune, este considerat de catre specialisti mai degraba o alternativa proprioceptiva care te face constient ca ai ceva la mana si iti aminteste sa incerci sa o menajezi.

Neoprenul este o alegere mai eficienta, si vom incepe prin a mentiona acumularea de caldura pe care o favorizeaza, si care poate avea efecte cu adevarat terapeutice. Dar acest gen de material are si efect compresiv marcat, cu o distributie uniforma a presiunii si fara a restrictiona miscarile zonei afectate, la nivel de articulatii. Elasticitatea sa este ceva mai mica decat a bandajelor compresive mentionate anterior, ceea ce permite o mai buna restrictionare a miscarilor. Iar daca e nevoie de imobilizare, se realizeaza diverse combinatii cu un sistem de centuri si catarame.

Un element pe care trebuie sa il mentionam este sa ai grija ca, daca stii ca suferi de alergie la latex, sa eviti produsele care au in componenta acest material. Adaugat pentru bunele proprietati elastice, el poate determina reactii cutanate grave in cazul purtarii indelungate, de catre persoanele care nu il tolereaza.

 

 

Marime: Desi sunt elastice, acest gen de dispozitive medicale trebuie, totusi, achizitionate in functie de dimensiuni. Cei mai multi producatori pun la dispozitia cumparatorilor tabele detaliate cu masuratorile pe care trebuie sa le faci si cu marimile de orteze corespunzatoare. Este esential, pentru reusita tratamentului, ca orteza sa fie de marimea potrivita, caci un model prea larg nu isi va indeplini functia, in timp ce unul prea stramt limiteaza circulatia sangelui si poate crea probleme.

Daca esti intre marimi, parerile sunt impartite: unii recomanda marimea mai mare, in ideea in care nu risti sa obtii o orteza prea stramta, in timp ce altii au mai mare incredere in marimea mai mica, in ideea ca purtarea intensiva oricum o va mai largi si ca un produs prea mare va aluneca si nu isi va mai indeplini deloc functia.

Opinia noastra este ca pentru a obtine cea mai buna orteza de mana, sa te orientezi si in functie de materialul din care e confectionata, caci un bandaj compresiv are un nivel de extensie mai ridicat decat cel al unei piese din neopren, prevazuta eventual si cu catarame.

Daca nu prea stii, concret, catre ce produs sa te orientezi, avem cateva sugestii de la care sa iti pornesti cautarile. Este vorba despre piese de buna calitate, oferite la preturi interesante in magazinele online, care se bucura, in plus, de “certificatul de garantie” pe care il ofera recenziile favorabile ale utilizatorilor care au avut ocazia sa le testeze.

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

MedTEXTILE Dessault L/XL

 

Daca discutam despre cele mai bune orteze de mana care sa ofere fixarea bratului si a umarului, acest model reprezinta una dintre propunerile care merita cu siguranta atentia cumparatorilor; conceputa si realizata ca un veritabil dispozitiv medical, ea poate fi folosita intr-o gama variata de afectiuni destul de serioase.

Fiind adecvata pentru o serie de traume ale zonelor mentionate, ea este prescrisa in leziuni si rupturi ale ligamentelor umarului si cotului, in fracturi, dupa interventii chirurgicale, in artroze si artrite, periartrita, paralizie, nevrite. Trebuie sa spunem ca din punctul de vedere al materialului, e alcatuita din 40% poliester, 26% bumbac, 26% spuma poliuretanica si 8% latex.

Constructia este inteligent si ingenios realizata, pentru ca permite o buna fixare a bratului si a umarului, cu implicarea intregului trunchi in mentinerea pozitiei corecte si in sustinerea greutatii membrului afectata. In plus, este potrivita atat pentru mana dreapta, cat si pentru stanga. Prinderea se face cu benzi cu scai rezistent, iar marimea este potrivita pentru persoanele cu o circumferinta a trunchiului intre 90 si 130 cm.

 

Avantaje:

Orteza pentru brat si umar, cu o constructie solida, pentru un suport eficient.

Utilizabila inclusiv in afectiuni severe.

Potrivita pentru ambele brate, datorita modului in care e proiectata.

Reglare cu ajutorul unor benzi de scai rezistent.

 

Dezavantaje:

Contine latex, deci nu e potrivita pentru cei cu alergie la acest compus.

 

 

Medi Manumed Active III

 

Urmatorul produs este o orteza de mana la un pret bun, care asigura o fixare solida a zonei incheieturii, sau, in termeni medicali, a articulatiei radiocarpiene, prin atela. Discutam despre un produs medical reglabil, cu indicatii clare, utilizabil atat de femei, cat si de barbati si disponibil in doua variante de culoare: negru sau culoarea pielii.

Dispozitivul este potrivit pentru diverse leziuni acute ale incheieturii, de tipul entorselor, dar si in afectiuni cronice de tipul artritei reumatoide, in tenosinovite, dar si in perioade de recuperare postoperatorie, de exemplu. Orteza este potrivita pentru mana stanga si pentru mana dreapta.

Daca discutam despre marime, piesa este recomandata de catre producator pentru o circumferinta de 17 – 19 cm a incheieturii. Optiunile de reglaj iti permit sa personalizezi modul de purtare in functie de anatomia zonei, atela putand fi si ea ajustata. Mai mult, piesa este confortabil de purtat, pentru ca permite respiratia pielii si transportul umezelii catre exterior, astfel ca se previne aparitia iritatiilor locale.

 

Avantaje:

Orteza pentru incheietura mainii, care permite imobilizarea articulatiei.

Utilizabila intr-o gama larga de afectiuni cronice si acute.

Echipata cu optiuni de reglaj ale atelei si bandajului elastic, intre anumite limite.

Confortabila de purtat pentru ca permite pielii sa respire.

 

Dezavantaje:

Garantia de numai o luna ii poate descuraja pe utilizatorii care au afectiuni cronice care impun purtarea acestui gen de dispozitiv pentru o perioada mai lunga.

 

 

Ortocraft Elastic XL

 

In cazul in care ai nevoie de o orteza de mana ieftina si buna, utilizabila in cazul unor leziuni minore ale regiunii articulatiei radiocarpiene, aceasta propunere credem ca ti se va parea convenabila, din toate punctele de vedere.

Gradul de fixare este nul, insa gradul mic de compresie actioneaza eficient pentru menajarea regiunii. In plus, compozitia materialului din care e fabricata, e de natura sa stimuleze circulatia sangelui in regiune, ceea ce, la randul sau, are efect de incalzire si terapeutic. Acestea o fac potrivita atat in entorse, cat si in tendinite usoare sau in cazuri de artrite.

In compozitia produsului intra cauciucul (40%), nylonul (36%), carbunele de bambus (16%), spandexul (8%). Bambusul este recunoscut pentru stimularea circulatiei sangvine locale, ceea ce are ca efect intensificarea proceselor de regenerare celulara si diminuarea edemelor si a inflamatiei. Mai mult decat atat, produsul are si efect antibacterian, favorizand si circulatia aerului, ceea ce inseamna ca pielea nu va transpira inutil pe sub bandajul elastic.

 

Avantaje:

Produs elastic, disponibil la un pret foarte avantajos.

Eficienta pentru incalzirea zonei si stimularea circulatiei sangvine.

Ofera un grad mic de compresie, adecvat leziunilor usoare.

Permite pielii sa respire, pentru un plus de confort.

 

Dezavantaje:

Nu e potrivita pentru afectiuni mai serioase, care impun un anumit grad de imobilizare.

 

 

Morsa Cyberg AVC

 

Produsul pe care ti-l propunem in continuare este special conceput pentru persoanele in varsta, cu artrita reumatoida in faza avansata, sau pentru cele care au suferit un AVC si au nevoie sa diminueze nivelul de contractura si de spasticitate la nivelul membrului afectat.

Scopul acestui model mai deosebit de cele prezentate pana acum, este de a oferi o pozitie confortabila si mai ales sanatoasa de odihna pentru mama afectata, mentinand-o intr-un nivel de dorsiflexie de 30 de grade si cu articulatiile interfalangiene in flexie usoara. Astfel, practic, se previne contractarea tendoanelor cu scurtarea acestora si rigidizarea iremediabila a articulatiilor.

Acest suport ortopedic pentru mana este, de asemenea, de ajutor in ameliorarea durerii care se poate asocia diverselor faze de imobilizare. Marimea pe care ti-o propunem este S, dar exista mai multe variante din acest punct de vedere. Materialul este reprezentat de un suport din plastic rigid dar usor, captusit cu o dublura textila moale, cu stratul superior din mesh care permite circularea aerului. Pentru degete si antebrat exista benzi de fixare reglabile, usor elastice, cu velcro.

 

Avantaje:

Orteza speciala, adecvata pentru cazurile de pareze si paralizii.

Asigura o pozitie corecta de odihna, pentru a preveni scurtarea tendoanelor.

Utila in ameliorarea durerilor din zona.

Reglabila multumita benzilor de fixare cu velcro.

 

Dezavantaje:

Nu poate fi utilizata pentru fixarea unei articulatii cu probleme.

 

 

Medi Epicomed III

 

Pentru utilizatorii care au nevoie de o orteza de cot, aceasta propunere se poate dovedi deopotriva utila si interesanta. Discutam despre o piesa pentru adulti, care are pe lista de indicatii epicondilitele (mai cunoscute sub denumirea de “cot de tenis”), luxatia, diverse faze de artrita si artroze si inflamatiile cronice si acute, posttraumatice sau postoperatorii.

Produsul este confectionat dintr-un exterior din material textil, placut si confortabil de purtat, tesatura comprimata, dublata de insertiile siliconice amplasate in puncte cheie, realizeaza un efect de masaj, care accelereaza circulatia sangvina in zona si, deci, promoveaza vindecarea. Zonele specifice de presiune au, printre altele, efecte de ameliorare a durerii prin scaderea solicitarii in zona insertiilor tendinoase.

Suportul poate fi folosit si in apa, desi se recomanda uscarea temeinica dupa. Marimea il face adecvat pentru circumferinte ale antebratului cuprinse intre 23 si 26 cm, dar exista si alte variante de marime de la acelasi producator.

 

Avantaje:

Orteza lata pentru cot, confortabila la purtat.

Adecvata in diverse patologii traumatice si inflamatorii, printre care si cotul de tenis.

Insertiile siliconice efectueaza un masaj care amelioreaza durerea.

Intensificarea circulatiei in zona ajuta la accelerarea vindecarii.

 

Dezavantaje:

Este un produs cu efect compresiv, dar nu limiteaza miscarile.

 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...