Cei mai buni bootsi de snowboard

Am modificat articolul ultima data pe: 18.02.18

 

Cei mai buni bootsi snowboard – Recomandarile noastre pentru 2018

 

Sporturile de iarna sunt printre cele mai iubite activitati, nu doar in randul profesionistilor, ci si al amatorilor. Daca te tenteaza snowboarding-ul iarna aceasta, dar nu stii cum sa iti alegi echipamentul, noi iti oferim cateva sugestii cu privire la ghetele speciale necesare. Daca miscarea pe zapada nu iti este straina, modelul Raven Team B36 pentru barbati este unul potrivit pentru un incepator determinat sa invete. Accesoriile sunt indeajuns de confortabile, incat sa nu renunti dupa prima incercare si suficient de sofisticate, incat sa nu vrei sa le schimbi dupa prima iarna. Ai deja o pereche pentru incepatori, dar vrei ceva mai serios? Atunci poti investi intr-un produs precum Rome Inferno 3407. Cu un grad superior de rigiditate si prevazut cu un sistem de ajustare a varfului pe interior, acest model unisex este ideal pentru cei care vor sa treaca la urmatorul nivel de snowboarding, exersand in parcuri amenajate.

 

 

Cum alegi bootsi buni pentru snowboard

 

Ghidul cumparatorului

Alegerea ghetelor corespunzatoare este primul pas pe care trebuie sa il faci, daca vrei sa incepi sa practici snowboarding. Restul echipamentului, adica placa si legaturile, este bine sa le achizitionezi dupa ce stii ce model vei folosi. Decizia nu este una usoara, necesitand un minimum de informare prealabila. Si daca vrei sa gasesti o pereche de boots snowboard, la un pret bun, ceea ce nu echivaleaza cu suma cea mai mica, trebuie sa stii exact care sunt nevoile tale, inainte de a incepe cautarile.

Marimea: Orice persoana stie ce numar poarta in mod normal la pantofi, deci ce cauta marimea intre criteriile unui ghid pentru cumparatori? Simplu: in primul rand, pentru ca nu toate perechile de ghete snowboard sunt numerotate conform unui standard unic. Asadar, este important sa verifici ce sistem de marimi foloseste firma de la care achizitionezi produsul si sa verifici datele in tabele de echivalare ce includ standardul european, folosit la noi. Marimea 44, de pilda, corespunde unui 9.5 in sistemul britanic, masurand 28 in centimetri.

In al doilea rand, este foarte important ca tipul de incaltaminte pentru snowboarding pe care il folosesti sa iti vina fix atunci cand porti sosete de grosime medie, fara sa creeze disconfort. Nu te astepta ca un astfel de produs sa se largeasca precum pantofii de piele. In functie de materialul folosit, forma ghetelor se poate plia pe picior la purtare, insa acestea nu se vor largi.

Este indicat sa cauti boots cu o jumatate de numar mai mare decat porti in mod normal, insa nu mai mult. Degetul mare trebuie sa atinga usor varful papucului, dar fara sa fie presat; este important sa iti poti misca degetele in gheata. Calcaiul trebuie sa ramana mereu fix, inclusiv atunci cand flexezi genunchii.

 

Nivelul de pregatire: Indiferent de ce gasesti la nivel de pareri despre cei mai buni bootsi snowboard, tine seama de faptul ca anumite modele sunt potrivite numai pentru persoanele ce au deja experienta in acest sport. Versiunile create pentru practicanti avansati, ce nu exerseaza in parcuri amenajate, ci merg direct pe munte, sunt mult mai rigide decat cele pentru incepatatori si etichetate ca atare.

Sistemul de prindere, precum si tehnologiile folosite pentru interiorul cizmei, pot fi elemente diferite, in raport cu acest factor. In general, modelele pentru cei experimentati sunt mai complexe si confectionate din materiale mai costisitoare. Drept consecinta, si pretul poate varia semnificativ in functie de acest aspect.

 

Rigiditatea: Unele firme producatoare numeroteaza gradul de flexibilitate de la unu, la zece: primele doua niveluri includ ghete destul de moi, urmatoarele trei indica o usoara crestere a gradului de rigiditate, modele evaluate cu note de la sase, la opt sunt considerate deja aproape neflexibile, in timp ce noua si zece inseamna complet rigide. Daca primele in trei categorii indicate se incadreaza de obicei diverse tipuri de soft boots, in cea din urma sunt inclusi hard boots.

Confectionati dintr-un plastic foarte dur, hard boots sunt creati pentru snowboarding-ul de viteza, fiind potriviti pentru placile de curse si cele alpine. Diversele tipuri de soft-boots trebuie purtate, la randul lor, cu placi corespunzatoare, insa compatibilitatea se refera in primul rand la latimea produselor.

Ghetele flexibile sunt mai usor de controlat, permit o miscare mai lejera si sunt concepute adeseori pentru practicarea snowboard-ului ca activitate de recreere si nu ca sport de performanta.

 

Materialul: Daca atunci cand cauti incaltaminte normala, preferi pielea naturala sau diverse materiale textile care sa lase piciorul sa respire, nu poti aplica acelasi criteriu si in cazul unui echipament sportiv de iarna. Impermeabilitatea este caracteristica principala a exteriorului unei perechi de ghete cu care vei sta foarte mult timp in zapada. Daca cele create pentru sportivi sunt de obicei facute din plastic, soft boots sunt In general confectionate din diverse substante tip compozit – sintetice.

Diferente semnificative se regasesc in privinta materialelor folosite pentru interiorul cizmelor. Cel mai frecvent folosit este etilenul-acetat de vinil, acesta fiind o substanta usoara, moale si flexibila. Modelele mai sofisticate incorporeaza ciorapi sau captuseli, imbunatatite cu varii tipuri de spume termoformabile, ce maresc gradul de confort, fiind confectionate dupa forma anatomica a piciorului. Talpile trebuie sa fie, de asemenea, usoare, impermeabile si, foarte important, aderente, pentru a impiedica alunecarea.

Sistemul de prindere: Exista cel putin trei sisteme de prindere principale pentru cizme snowboard.

Mai intai, clasicile sireturi isi pot face treaba foarte bine si in cazul acestui tip de incaltaminte. Avantajul acestora este ca permit un grad de control ridicat asupra stransorii. De asemenea, sunt usor de inlocuit, in caz de deteriorare si au un pret neglijabil. Dezavantajul lor major este ca nu pot fi utilizate cu manusi, ceea ce iarna poate echivala cu un disconfort semnificativ.

Sireturile rapide, in schimb, pot fi stranse chiar si cu mainile acoperite, fiind montate pe canale speciale ce permit strangerea ghetei pe picior doar prin tragerea unui capat al firului. In multe cazuri, cizmele sunt echipate cu doua astfel de sisteme, astfel incat stransoarea sa fie cat mai uniforma.

Poate cea mai cunoscuta metoda de prindere al snowboard boots este sistemul Boa. Acesta presupune simpla rotire a unui mosor pentru strangerea cablurilor de otel ce inlocuiesc sireturile. Este o alternativa usor de folosit, chiar si de persoanele ce nu se bucura de prea multa forta si nu necesita multa dexteritate. Uniformitatea si raza de acoperire a stransorii difera in functie de tipul sistemului: cu o singura rola, dublu (pentru picior si glezna) sau triplu (cu doua rotite externe si una pentru ciorap). Din acelasi motiv, unele ghete sunt echipate cu sisteme hibride.

Asadar, primele aspecte la care trebuie sa fii atent inainte de achizitionarea unei perechi de ghete pentru snowboard sunt marimea potrivita si nivelul tau de pregatire. Apoi, in functie de cat de mult timp planuiesti sa petreci practicand acest sport, iti recomandam modele cu sisteme de prindere performante si captuseli confortabile. Acestea pot fi mai costisitoare, insa bootsii de snowboard la preturi bune sunt variantele ce au costuri care sa reflecte calitatea produsului.

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

Raven Team B36

 

Aceasta pereche de boots snowboard pentru barbati e etichetata cu numarul 46, deci potrivita pentru o talpa de 30-30.5 centimetri. Este un exemplu ideal pentru persoanele care au gustat deja senzatia inconfundabila pe care o ai pe partie. Recomandate pentru cei ajunsi la un nivel intermediar in practicarea acestui sport, aceste piese sunt indicate si pentru incepatorii care au suficienta incredere in puterea lor de control asupra miscarilor pe zapada.

Cu un grad de flexibilitate evaluat cu sase, acesti boots usor rigizi intampina cu oarecare rezistenta miscarea piciorului si se recomanda in conditii de coborare de mare viteza. Sistemul de prindere este clasic, cu sireturi trase prin sase seturi de carlige metalice – trei in partea superioara, trei in partea inferioara – ceea ce ofera un foarte bun control al stransorii.

Talpa cu densitate dubla, dar profil redus, asigura o suprafata mare de contact si, implicit, un grad eficient de aderenta, fara a face compromisuri in privinta greutatii produsului. Structura sa este una in general usoara, iar limba si tabanul sunt modelate 3D in vederea maximizarii confortului resimtit la purtare.

 

Avantaje:
Flexibilitate medie, potrivita pentru incepatori spre intermediari.

Modelul este indicat pentru stilul liber de snowboarding alpin, practicat si la noi.

Modul in care sunt prevazute sireturile asigura o distributie uniforma a stransorii.

Livrarea produsului nu este taxata suplimentar.

 

Dezavantaje:
Sireturile se pot desface uneori din sistemul de prindere cu carlige metalice.

 

 

 

Rome Inferno 3407

 

Cu un interior ajustabil in functie de lungimea degetelor, Rome Inferno 3407 este un model unisex, desi are marimea 44(sau 28.5 in centimetri). Conceputa pentru parcuri si rampe, nu pentru snowboard montan, o astfel de pereche este recomandata celor ce au deja o capacitate relativa de control asupra placii, intrucat nu este caracterizata de flexibilitate, gradul de rigiditate indicat fiind sapte. In aceste conditii, e leste de inteles de ce trebuie sa ai ceva experienta ca sa te descurci cand porti ghetele.

Fiind echipate cu un sistem de prindere Boa dublu, stransoarea acestora poate fi reglata diferit pe partea superioara, respectiv inferioara a piciorului. In plus, sunt prevazute cu un suport suplimentar pentru glezna, iar captuseala este modelata special in zona calcaiului astfel incat piciorul sa nu joace in cizma.

Spuma folosita in interior este diferit turnata, in functie de zonele corespunzatoare ale piciorului. Confortul este suplimentat prin adaugarea unui strat plusat in regiunea gleznei. Mai mult, captuseala este tratata cu un agent antibacterian ce previne formarea mirosului neplacut. Avand in vedere aceste caracteristici, acestia pot fi numarati printre cei mai buni bootsi de snowboard pentru intermediari.

 

Avantaje:
Ghetele sunt prevazute cu un sistem de ajustare a spatiului pentru degete – permitand potrivire optima.

Sistemul de prindere Boa dublu imbunatateste gradul de control asupra stransorii.

Interiorul este ajustat cu spuma pentru a corespunde formei piciorului si a garanta confort.

Riscul mirosurilor neplacute este indepartat prin tehnologii de ultima ora(strat antibacterian).

 

Dezavantaje:
Avand in vedere rigiditatea 7, nu sunt recomandate pentru neinitiati.

 

 

 

Morrow Slick 1342004

 

Pentru copii, exista modele special concepute, precum Morrow Slick Black, al caror design este menit, in primul rand, sa ofere un grad cat mai inalt de siguranta. De pilda, talpa este extrem de aderenta in acest caz, pentru a preveni alunecarea accidentala. Mai mult, datorita structurii sale, aceasta absoarbe din socurile ce apar la impactul cu solul. Acest aspect este foarte important, intrucat protejeaza copiii de aterizari periculoase.

Desi este un model cu un nivel inalt de flexibilitate, destinat persoanelor neexperimentate, gheata este prevazuta in interior cu un suport special pentru glezna, cu rolul de a preveni luxatiile sau alte afectiuni ce pot aparea ca urmare a practicarii neprecaute a sporturilor de iarna.

Confectionati dintr-o combinatie de nailon si piele sintetica, ce nu permite patrunderea umiditatii si pastreaza caldura suficienta, aceastia sunt o varianta de boots snowboard ieftini si buni. In acelasi timp, ciorapul este prevazut cu un brant detasabil, ceea ce usureaza igienizarea si intretinerea.

 

Avantaje:
Talpa are un nivel mare de aderenta, in vederea evitarii accidentelor.

Suportul pentru glezna inclus sporeste gradul de siguranta si control.

Sistemul de prindere permite reglarea diferentiata pe picior si pe glezna – pentru un “fit” eficient.

Brantul poate fi schimbat sau detasat pentru curatare facila.

 

Dezavantaje:
Desi este un produs pentru copii, dimensiunea nu este reglabila.

 

 

 

Rome Stomp W 3410

 

O pereche de boots snowboard pentru femei si barbati deopotriva este acest model Rome Stomp W 3410. Avand un design neutru, ghetele sunt disponibile in marimea 36, deci pentru persoane cu talpa de 22.5 centimetri, insa sunt prevazute cu o optiune de extindere a spatiului pentru degetele picioarelor.

Elasticitatea oferita de limba din etilen-acetat de vinil(modelata anatomic) este corespunzatoare nivelului de rigiditate in care este incadrat produsul – Flex5. Din acest punct de vedere, modelul poate constitui o alegere buna pentru incepatorii care doresc sa avanseze rapid si sa isi testeze capacitatile.

Pretul acestei perechi de boots nu este printre cele mai mici, dar caracteristicile sale motiveaza suficient acest aspect: sistemul de prindere Boa cu care e prevazut demonstreaza eficienta si pare deosebit de simplu de utilizat; spuma termoformabila din care sunt fabricate ghetele este printre cele mai apreciate materiale in acest domeniu, intrucat se adapteaza usor la forma; captuseala este conceputa astfel incat piciorul sa nu fie in niciun fel stanjenit de gheata.

 

Avantaje:
Model unisex, potrivit pentru femei si adolescenti.

In interior, varful este extensibil, deci marimea poate fi usor ajustata.

Avand un singur mosor, sistemul de prindere este simplu de folosit.

Talpa functioneaza ca un amortizor, reducand socul impactului cu solul.

 

Dezavantaje:
Nu se incadreaza intr-un buget restrans.

 

 

 

Morrow Sky Black 1322003

 

In cazul in care nu te intereseaza versiunile foarte sofisticate, cu spuma modelata anatomic si sisteme de prindere complicate si consideri ca o pereche de boots snowboard la un pret bun trebuie sa se incadreze intr-un buget redus,modelul aici analizat este o optiune pentru femei ce iti va intalni aseptarile. Flexibile si usor de folosit, aceste ghete sunt ideale pentru incepatoare.

Nefiind conceput pentru avansati, acest model de cizme snowboard se leaga cu sireturi clasice, prinse in carlige ce usureaza utilizarea. Daca legatura slabeste, buclele se pot desprinde din carlig. Dar ca amator, nu ai de ce sa iti faci griji in aceasta privinta. Dimpotriva, aceasta varianta cu sireturi este recomandata pentru cei neexperimentati.

Important este faptul ca exteriorul e facut din imitatie de piele si alte fibre sintetice. Astfel este calduros si impermeabil, iar talpa e conceputa sa reduca socul impactului in momentul aterizarii. Ce au in plus aceste ghete, pe langa pretul avantajos, ar fi combinatia de culori si design-ul. Destul de atipice, aceste piese sunt mult mai elegante decat alte tipuri de boots snowboard.

 

Avantaje:
Carligele pentru sireturi faciliteaza strangerea eficienta a ghetelor pe glezna.

Sunt prevazute cu talpi cu efect amortizor, slabind intensitatea socului la aterizare.

Au un design stilat, cu detalii colorate, de efect.

Necesita o investitie mica, fiind astfel ideale pentru amatori.

 

Dezavantaje:
Nu sunt potrivite pentru practicarea snowboard-ului de dificultate mai inalta.

 

 

 

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...