n n
n
n
▷ Chitare electrice, ieftine. Analiza comparativa

Cea mai buna chitara electrica ieftina

Am modificat articolul ultima data pe: 07.12.19

 

Cum aleg cele mai bune chitare electrice, ieftine

 

Ghidul cumparatorului

Alegerea unui instrument muzical nu e lucru usor, in special cand nu stapanesti bine notiuni ce tin de tehnica. Asadar, daca vrei sa cumperi o chitara electrica si sa cheltui sume minime pentru inceput, va trebui sa afli macar cateva informatii de baza. Bineinteles, aceste probleme nu inseamna nimic pentru un utilizator experimentat, insa textul de fata se adreseaza mai mult celor care sunt abia la inceput pe acest drum.

Nu omitem sa mentionam ca achizitia online ar trebui sa fie ultima optiune, pentru ca produsul trebuie testat mai intai, insa avand in vedere politica de returnare a site-urilor, ai posibilitatea sa trimiti inapoi un model care nu e pe placul tau, dupa ce ai vazut ce poate face.

 

 

In functie de cum e construit corpul obiectului(body) gama produselor electrice se poate diferentia in:

Modelele electrice solid-body sunt cele conventional cumparate, fiind fabricate din cat mai putine bucati de lemn. Profesionistii prefera variantele cu corp realizat dintr-o singura bucata, insa deoarece pretul este destul de ridicat, incepatorii au tendinta e de a alege modele facute din maxim 3 portiuni separate.

Sunetul produs poate fi eficient amplificat, fara ca ulterior sa apara probleme in propagarea si calitatea acestuia. Avand in vedere lipsa cutiei de rezonanta, deci posibilitatea de a transforma sunetul cel mai bine pe baza de efecte, iti recomandam sa alegi aceasta tipologie cand te pregatesti sa abordezi genuri muzicale ca: punk, rock, rock clasic si metal.  Gibson si Fender se numara printre cele mai apreciate marci producatoare de chitare tip solid-body.

Variantele Semi hollow-body sunt apreciate pentru sound-ul lor bogat din punctul de vedere al armoniilor create. Pentru ca aceste modele sunt usoare si produc zgomote pe frecvente joase in lipsa amplificarii, permit exersarea in surdina (in caz ca nu ai la dispozitie o sala de repetitii). Din pacate pentru incepatori, sunt mai greu de stapanit cand vor fi amplificate, deci pot genera efecte sonore nedorite si zgomot rezidual in mainile unui utilizator neexperimentat. Sunt potrivite pentru pop, country sau rock & roll.

Chitarele Hollowbody vor produce sunete similare cu modelele acustice (includ cutie de rezonanta); nu sunt recomandate pentru incepatori, constituind mai mult modele de nisa, pentru avansati. Se pliaza bine pentru jazz, iar sunetul emis, desi bine diversificat, poate fi controlat destul de greu, fiind suprapuse atat notele acustice obtinute, cat si cele ce rezulta din amplificare.

Analizand mediul online in lung si-n lat, am identificat multe pareri despre cele mai bune chitare electrice, ieftine, care spun ca trebuie sa stabilesti si din ce lemn va fi fabricat corpul piesei selectate: frasin, arin, artar, plop, mahon sau tei.

Primele doua optiuni sunt preferate deoarece lemnul este usor, iar un produs pentru incepatori trebuie sa fie ergonomic. In plus, sunetul incurajat de aceste esente va avea un ton echilibrat, va fi bogat deopotriva pe frecventele joase, medii si inalte, iar pretul nu va constitui o problema pentru cei ce dispun de un buget mediu. Daca te intereseaza o optiune apropiata ca sunet, dar si mai ieftina, vei alege lemnul de plop.

Mahonul este perfect pentru durabilitate, totusi costisitor. Produce sunet cald, distribuit foarte bine pe frecvente joase, motiv pentru care e preferat pentru rock si metal agresiv. Cu efect opus, artarul permite sublinierea sunetelor pe frecvente medii si inalte, fiind preferat pentru Heavy Metal.

Teiul e un lemn moale, insa destul de ieftin de procurat. Ofera tonalitati bune pe frecvente medii, constituind cea mai populara alegere a incepatorilor. Majoritatea utilizatorilor avansati si profesionisti nu-l recomanda, pentru ca il considera prea putin rezistent, iar sunetul acestuia nu are suficienta forta pentru a tine pasul cu celelalte instrumente in cadrul unei interpretari dramatice.

Dozele sunt importante, intrucat permit transformarea semnalului acustic, in electric. Acestea pot fi:

Single Coil sunt doze care, dupa cum le spune si numele, includ un singur magnet, in jurul caruia vine adaugat un fir. Vor determina obtinerea unor sunete mai ascutite decat cele emise in mod normal de chitara, in regim acustic. Sunt adecvate pentru a canta pop, rock si country, fiind popularizate prin influenta unor artisti ca Eric Clapton, Bruce Springsteen sau Jimi Hendrix.

Double coil constituie o varianta denumita si Humbucker si e de preferat ca optiune pentru jazz, blues si rock, deoarece sunetul va fi mai cald, mai plin, iar notele ascutite( care in mod normal rezulta pe baza unei doze single coil) vor fi atenuate. John Lennon, Jimmy Page sau BB King sunt doar cativa dintre artistii care le-au preferat.

Configuratia acestora este data prin alaturarea primelor litere. Astfel, pentru 3 doze single coil vei avea specificat SSS, in timp de doua doze humbucker vor fi aratate ca HH in descrierea produsului.

Cand cauti o chitara electrica, ieftina( la un pret bun), conteaza si cum te simti cand o tii in mana. De aceea, va trebui sa fii atent la grosimea grifului si la materialul din care este acesta facut. Daca pentru latimea gatului, regula de baza e sa iti incapa bine in palma, ca materiale folosite la fabricatie poti gasi: artar, abanos, palisandru. In mod firesc, cea mai avantajoasa optiune din punct de vedere al costurilor ramane prima mentionata. De cealalta parte, lemnul de abanos este mai solid si mai durabil, insa considerat costisitor. Palisandrul constituie o solutie de compromis, insa reuseste sa confere sunetelor mai multa sensibilitate decat artarul.

Constructia chitarei trebuie sa includa urmatoarele caracteristici: cordarul si pragusul trebuie sa fie eficient lipite, iar gatul neaparat plan. Nu sunt permise denivelari pe suprafata corpului sau a grifului, iar tastele vor avea toate aceeasi inaltime.

Daca e vorba despre prima ta chitara, iti recomandam sa cumperi mai degraba un kit cu amplificator si accesorii, pentru ca astfel nu va mai trebui sa cauti piesele separat si sa vezi cat de bine se potrivesc intre ele. Nu uita ca produse de la Ibanez, Gibson sau Fender pot costa mai mult decat oferte de la branduri mai putin cunoscute, ca Yamaha sau ESP Guitars.

 

 

Modele recomandate in 2019

 

 

Ibanez Gio GRX20-BKN 

 

Daca esti gata sa cheltui intre 150 si 200 de euro pe o chitara de calitate, una dintre optiunile populare pe care le ai la indemana este  aceasta oferta de la celebrul brand Ibanez. Este o piesa recomandata in principal pentru incepatori, oferind un pret rezonabil, dar pastrand din calitatea Ibanez care a castigat atatia fani. Are orientare pe mana dreapta, fiind incadrata in categoria solodbody. De aceea, este foarte potrivita cand incepi sa deslusesti tainele Rockului clasic sau chiar ale unor genuri de Metal.

Corpul chitarei este realizat din lemn de plop, o solutie destul de rezistenta si care genereaza sunete bine echilibrate, daca vom compara emisiile pe cele 3 tipuri de frecvente. Rezultatul obtinut e un sunet cald, bogat in frecvente joase, usor de stapanit inclusiv pentru ca vor aparea minimum de efecte de feedback la amplificare.

Include doua doze Humbucker, oferind sunet usor de controlat, mai adecvat pentru rock old school, decat pentru heavy metal, de exemplu.

 

 

 

Storm FST-120 BK 

 

Orice novice in ale muzicii rock va aprecia aceasta oferta, deoarece costul achizitiei scade sub 200 de euro, iar kitul nu include numai chitara, ci si un amplificator, alaturi de toate accesoriile necesare pentru cantat, conexiune si transport. Puterea de amplificare, de 10W, indica performante bune pentru cei care vor sa exerseze pentru primele lor concerte in liceu, iar orientarea este clasica, pe mana dreapta.

Corpul face parte din categoria solidbody,  permitandu-ti sa canti la fel de bine punk, rock sau metal. Deoarece incorporeaza 3 doze single coil(SSS), recomandam aceasta piesa cu predilectie pentru genuri de metal in care sunetele pe frecvente inalte joaca un rol esential, cu e Heavy Metal de exemplu.

Trebuie sa recunoastem ca si materialul din care este facut corpul este unul cat se poate de ieftin, anume tei, nefiind apreciat printre avansati sau experti. Acestea fiind spuse, e clar ca nu avem de-a face cu un varf de gama, insa motivul pentru care sugestia e inclusa in exempele date e raportul bun pret/calitate.

 

 

 

Premium Palisandru 

 

Desi aceasta oferta este prezentata ca adecvata pentru intermediari, parerea noasta e ca ar trebui sa fie aleasa in principal de catre incepatori. Daca facem o comparatie rapida cu alte modele din comertul electronic romanesc, e clar ca avem sub observatie o chitara electrica, ieftina si buna. Orientata pe mana dreapta si construita sub forma solidbody, aceasta piesa va fi potrivita elevilor care cauta prima lor piesa adecvata pentru rock si punk.

Configuratia dozelor este SSS, deci incorporeaza 3 astfel de componente de tip single coil, semn ca sunetul amplificat va fi unul ascutit, potrivit si pentru anumite genuri de Metal. Corpul e construit din tei, ceea ce poate fi criticat de catre utilizatorii avansati, intrucat desi usor, nu e considerat ca avand o calitate tocmai notabila.

Griful e facut din palisandru si astfel mai domoleste sunetele emise, chitara pliindu-se bine pe redarea frecventelor medii si inalte.

 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...
DMCA.com Protection Status