Cel mai bun mixer ieftin de mana

Am modificat articolul ultima data pe: 19.08.18

 

Cum aleg cele mai bune mixere ieftine de mana

 

Ghidul cumparatorului

Cumpararea unui mixer de mana este o decizie foarte utila pentru orice bucatarie. Daca doriti creme fine, sa bateti ouale eficient, ori sa preparati un piure de cartofi foarte bun, piata va poate oferi o gama larga de modele la diverse preturi si specificatii.

In acest ghid veti vedea cum alegeti un mixer de mana, ieftin, la un pret bun, prin prezentarea caracteristicilor pe care le puteti intalni la un asemenea dispozitiv electrocasnic.

Principiul de functionare comun tuturor acestor produse este urmatorul: un motor electric invarte elementele pentru amestecat (paletele), viteza si puterea fiind controlate de catre utilizator prin intermediul butoanelor.

Spre deosebire de mixerele fixe, care au propriul suport si recipient, cele manuale sunt manevrate de persoana care gateste, pentru un plus de mobilitate, insa cu un efort fizic suplimentar.

Dupa cum veti vedea, exista mai multe aspect care influenteaza pretul, nu numai calitatea materialelor si cat de mult va rezista produsul utilizarilor repetate. Puterea, insa, este un factor important, aceasta afectand atat eficienta (cat de bine amesteca produsul), cat si durata de viata (un motor slab se forteaza mai usor, si se poate strica mai repedee). Totodata, puterea afecteaza si consumul, ceea se va reflecta in facturile la curent. Pentru cele mai multe sarcini, cel putin 300 de wati sunt suficienti.  

Unele modele vin cu setari pentru mai multe trepte de viteza, sau inversarea sensurilor de invartire a paletelor. Pentru cine considera ca are nevoie de asa ceva, un mixer mai scump va fi dezirabil, pe cand cele mai simple vor fi pe gustul utilizatorilor fara pretentii care doresc doar un dispozitiv de amestecare pentru nevoile de zi cu zi.

Astfel, evaluati mai intai numarul de accesorii cu care un produs vine in cutie.  De exemplu, mai multe seturi de palete pentru diferite sarcini pot fi foarte utile, marind gama de activitati in care mixerul va putea fi utilizat.

Totodata, exista si modele care vin cu propriul bol, care va avea o forma ce previne imprastierea mancarii amestecate prin toata bucataria.

Alte modele pot fi accesorizate cu un suport pentru a tine dispozitivul si accesoriile cand nu sunt folosite. Fireste, toate aceste elemente vor avea un efect asupra pretului, dar asta nu este o regula obligatorie.

Alte doua elemente importante sunt manerul si greutatea produsului: un maner cu un design ergonomic si eventual acoperit cu materiale anti-alunecare vor oferi un control adecvat asupra mixerului si vor minimiza oboseala bratului dupa folosirea indelungata.

In plus, si greutatea conteaza: un mixer de 1 kilogram va fi mult mai usor de folosit decat unul de 2.5 kilograme. Desigur, aici e implicata si forta utilizatorului, si este important sa tineti minte ca un mixer mai greu inseamna un motor mai puternic, ceea ce de obicei se va reflecta in pretul produsului, dar si in eficienta mai buna.

Dupa analizarea unor recenzii si pareri despre cele mai bune mixere de mana ieftine, am selectat cateva modele de pe piata, pe care vi le prezentam mai jos, cu scopul de a va face procesul de comandare online mai rapid:

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

Bosch MFQ36440 

 

Acest mixer de mana produs de Bosch este destul de bine cotat, cumparatorii laudandu-i calitatea, precum si accesoriile sale. In kitul produsului putem gasi palete de amestecare, vas gradat, blender si carlig pentru framantare, toate putand fi lesne curatate atat manual, cat si la masina de spalat vase.

Manerul cauciucat permite o tinere ferma si confortabila de catre utilizator, iar la 1.32 kilograme in greutate, oboseala cauzata de utilizarea mixerului nu va fi una din grijile dumneavoastra. Ofera si un sistem de stocare a cablului de 130 centimetri lungime, suficient de lung pentru a asigura un grad bun de mobilitate prin bucatarie.

In ceea ce priveste motorul produsului, cei 450 wati ofera putere foarte buna, si veti putea opta pentru una din cele cinci trepte de viteza, in functie de nevoile pe care le cere mancarea dorita. Totodata, exista si functia turbo, pentru accelerare instanta la apasarea unui buton. In plus, este si silentios si se incinge destul de greu, in conditiile normale de utilizare.

 

 

 

 

 

Star-Light MM-300W

 

La acest mixer manual, un echilibru bun intre pret si calitate a fost tinta producatorului. Ca accesorii, sunt incluse in pachet un set de palete de amestecare si carlig pentru framantare, aceste doua elemente fiind utile pentru marea majoritate a sarcinilor la care poate fi utilizat un asemenea dispozitiv in bucataria dumneavoastra.

In ceea ce priveste motorul electric care pune in functiune paletele, beneficiati de 300 de wati de putere, in sase trepte de viteza, precum si un buton turbo pentru un puseu de viteza ce se poate activa cu usurinta. Ca dezavantaj, se poate mentiona si lungimea cablului, cei 85 de centimetri putand fi insuficienti daca nu se va utiliza si un prelungitor.

Insa aceasta problema poate fi neglijata daca aveti la îndemâna un set de prize pentru toate electrocasnicele de la masa unde preparati mancarea. Cei mai multi utilizatori lauda rezistenta acestui produs, el incingandu-se foarte greu si putand fi folosit minute in sir fara probleme, la viteza cea mai mare.

 

 

 

 

 

Heinner Charm HM-250BG

 

Daca cautati un mixer de mana ieftin si bun, nepretentios, dar in acelasi timp cu suficiente functii de accesorii care sa permita o gama mare de sarcini in bucatarie, modelul acesta de la Heinner este pentru dumneavoastra.

In gama de accesorii din cutia produsului se pot gasi doua teluri si doua carlige pentru framantare, iar in ceea ce priveste specificatiile dispozitivului, utilizatorii pot selecta una din cele cinci trepte de viteza, ele punand la lucru cei 200 de wati ai motorului intr-un mod foarte eficient. In plus, mixerul este echipat si cu un butor ejector cu dispozitiv de siguranta, care elibereaza telul la nevoie, si cu un ventilator care raceste motorul in caz de supraincalzire.

Printre dezavantaje, unii utilizatori au mentionat puterea relativ mica, si un grad mai scazut de rezistenta decat la alte mixere, insa daca nu sunteti un profesionist cu exigente in ceea ce priveste gatitul, veti fi multumiti de raportul intre pret si calitate oferite de dispozitivul acesta.

 

 

 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...