Cele mai bune paravane decorative

Am modificat articolul ultima data pe: 26.09.18

 

Cel mai bun paravan decorativ – Recomandarile noastre pentru 2018

 

Apartamentele moderne opteaza pentru spatii deschise, ceea ce nu e intotdeauna solutia optima. Pentru a rezolva problema, poti alege sa folosesti pentru un paravan mobil, care iti ofera posibilitatea de a delimita sau masca anumite zone, in functie de necesitati. Ca orice piesa de mobilier, un paravan decorativ este supus capriciilor personale, dar daca iti doresti unul, si nu vrei sa petreci prea mult timp cautand online, iti recomandam Par202, un model cu trei panouri prinse cu balamale, care are un aer destul de romantic si este perfect pentru a oferi putina intimitate in dormitor sau pentru a izola un fotoliu pentru citit. Piesa are o inaltime de 175 cm si o lungime de 130 cm. O a doua optiune este varianta Nautilus HS04-F13-4044 , un model imbracat in panza si care are o inaltime ceva mai mare – 180 cm. Aceasta versiune are un design destul de simplu, dar culorile alese si aplicatiile cu imprimeuri dau un efect usor dramatic.

 

 

Cum alegi un paravan decorativ bun

 

Ghidul cumparatorului

Aparute initial in China, unde erau folosite pentru a proteja anumite parti ale camerei de curent, paravanele au devenit foarte populare si in Europa, in ultimele secole. Acestea sunt folosite de designerii moderni pentru a imparti o incapere in diferite zone, in functie de rolul lor, sau pentru a masca anumite elemente, cum ar fi usi, un cuier, sau o zona privata in care tinem obiecte personale, sau ne schimbam.

Daca esti interesat de un paravan decorativ, la un pret bun, cu siguranta gasesti nenumarate optiuni online, dar e bine sa iei cateva lucruri in considerare pentru a determina daca e intr-adevar potrivit pentru spatiul pe care il ai la dispozitie.

 

 

Tip: In unele situatii, un paravan fix, format dintr-o singura bucata, construit eventual din piese de mobilier mai vechi, pentru a reduce din cost, poate fi alegerea potrivita, dar in acest caz produsul este instalat definitiv, sau oricum nu poate fi mutat cu usurinta. Din acest motiv, majoritatea celor care isi doresc o astfel de piesa de mobilier, opteaza pentru versiunea mobila, care poate fi usor pliata, mutata, si ajustata ca pozitie, in functie de necesitati si de spatiul disponibil.

Cea mai evidenta distinctie, cand vine vorba de diferite modele, este numarul de panouri: majoritatea vin cu 3 sau 4, dar pot avea si mai multe(6). Acestea sunt de obicei prinse unele de altele cu ajutorul unui sistem cu balamale, astfel incat sa poata fi pliate intr-o directie sau alta, in functie de nevoile tale. E posibil ca unele versiuni care vin cu 3 panouri sa poata fi aranjate doar in semicerc.

O alta diferenta majora este modul in care este abordat sistemul de sustinere: in unele cazuri intreg panoul merge pana jos, in timp ce alte modele opteaza pentru picioare mai mult sau mai putin inalte (pleaca de la cativa centrimetri, ajungand pana la 20 cm), prin urmare partea inferioara a spatiului pe care doresti sa il maschezi sau separi poate fi vizibila in unele cazuri.

Mai mult, unele versiuni sunt intr-adevar opace, ceea ce inseamna ca pot sa ascunda anumite zone private, in timp ce altele au o functie mai mult decorativa, si sunt destul de transparente in combinatie cu o sursa de lumina. Cele din urma sunt folosite in general doar pentru a da o nota deosebita spatiului, isi au efectul scontat doar in camerele foarte mari, si pot reprezenta cel mai bun paravan decorativ pentru tine, daca reusesc sa maximizeze efectul vizual.

 

Dimensiuni: Inaltimea unui astfel de panou decorativ oscileaza intre 170 cm si 180 cm, in timp ce latimea depinde foarte mult de model: daca are un numar mai mic de panouri, spatiul acoperit va fi, in consecinta, mai redus. De exemplu, un model cu 3 panouri poate acoperi intre 120 cm si 180 cm, dar o versiune cu 6 panouri poate ajunge si la 250 cm, putand separa o camera mai ingusta pe latime.

A se nota ca inaltimea medie a unei camere de apartament este undeva in jurul valorii de 250 cm, iar o usa oscileaza intre 190 cm si 210 cm. Daca e sa comparam valorile cu cele ale unui paravan, observam ca acestea nu vor acoperi o zona complet, din podea pana in tavan.

Totusi paravanul isi face treaba, chiar si daca este folosit de persoane foarte inalte, pentru schimbat: zonele care raman vizibile sunt capul si cel mult picioarele. In alta ordine de idei, daca aveti o camera cu un tavan foarte jos si doriti sa creati o iluzie de inaltime, puteti opta pentru un paravan transparent care foloseste linii verticale.

In ceea ce priveste grosimea, aceasta variaza foarte mult in functie de materialul folosit, dar ramane in jurul valorii de 3 cm. Pentru ca aceste paravane trebuie sa poate fi mutate, nu sunt construite sa fie foarte grele, iar unele modele includ roti pentru a face procesul mai usor. Cadrul trebuie sa fie indeajuns de masiv pentru a oferi stabilitate pe suprafata: in caz contrar, paravanul se va rasturna singur.

Depozitarea trebuie sa se realizeze relativ usor,pentru ca se face in forma pliata, iar un singur panou nu ar trebui sa aiba o latime mai mare de 50 cm, ceea ce simplifica lucrurile considerabil. In functie de materiale si de numarul de panouri, greutatea variaza in jurul a 10 kg, prin urmare aceste accesorii nu sunt foarte greu de manevrat.

 

Design: Pentru ca discutam in definitiv de o piesa de mobilier, modul in care arata produsul final este foarte variat, pentru a putea face fata cat mai multor gusturi. Astfel, putem gasi modele care opteaza pentru un design traditional, prin urmare sunt pictate si includ flori sau alte elemente decorative similare (fluturi, pasari, scene din natura).

Optiunile mai moderne au un aer simplu, axandu-se in general pe motive geometrice, sau integreaza fotografii si alte elemente vizuale digitale. Datorita acestei varietati, nu se poate spune ca un paravan este o piesa recomandata doar pentru femei: sunt versiuni moderne care se potrivesc perfect unui birou masculin, sau unui dormitor ceva mai sobru.

 

Material: Pot fi fabricate dintr-o gama larga de materiale, cum ar fi metal (si pentru elemente decorative, dar mai ales pentru balamale), lemn (brad, bambus, rachita, si altele), MDF, panza sau hartie de orez.

Chiar daca pentru panou se foloseste panza sau hartie, suportul si cadrul va fi oricum din lemn sau metal pentru a oferi o baza solida. Poti gasi paravane decorative, la preturi bune, indiferent de materialele din care sunt construite.

 

Culoare: O astfel de piesa poate sa se asorteze cu celelate obiecte de mobilier prezente in incapere si cu nuantele alese pentru pereti, sau poate face nota contrastanta. Prin urmare, se pot folosi culori complementare, cum ar fi galben/mov sau rosu/verde, se poate merge pe orice gama cromatica de la rece la cald, sau putem opta pentru culori care se potrivesc in orice situatie, cum ar fi alb, negru, sau maro.

Poti gasi online nenumarate pareri despre cele mai bune paravane decorative, dar decizia finala este determinata atat de designul obiectului, cat si de spatiul pe care il ai la dispozitie, si modul in care vrei sa il utilizezi. In continuare, vom prezenta cateva modele interesante care ar putea sa iti atraga atentia.

 

 

Modele recomandate in 2018

 

 

Par202 

 

Daca doresti sa maschezi o anumita parte a dormitorului tau, acest paravan curbat, format din trei panouri poate fi exact ceea iti trebuie. Stilul adoptat in ceea ce priveste forma este destul de simplu: panourile sunt dreptunghiulare, si fiecare are cate doua picioruse in partea laterala (sunt destul de joase, deci nu iti vor afecta intimitatea).

Are o inaltime de 175 cm (daca esti o persoana mai inalta, iti va putea fi vazut capul atunci cand stai in picioare), si este indeajuns de lat pentru a acoperi pana la 130 cm, un spatiu nu foarte extins (fiecare panou are o latime de 43 cm). Desi nu are o grosime foarte mare (2.2 cm), datorita materialelor folosite, ofera o protectie adecvata.

Fabricat din lemn negru, este dublat de un panou alb, iar sablonului folosit la decupaj are forma unor frunze, ceea ce creeaza un efect placut. Balamalele sunt realizate din metal si iti ofera posibilitatea de a plia piesa de mobilier pentru depozitare, sau pentru a fi mutata in alt spatiu.

 

Avantaje:

Paravan despartitor pliabil, din lemn, care poate ascunde un spatiu de dimensiuni medii.

E curbat, ceea ce il face potrivit pentru a masca o masuta de toaleta.

Materialul folosit este mat si asigura o acoperire adecvata.

Poate fi pliat cu usurinta in 3 segmente, pentru a fi depozitat sau mutat.

 

Dezavantaje:

Nu este indeajuns de inalt pentru a acoperi in intregime persoanele mai inalte.

 

 

Nautilus HS04-F13-4044 

 

Daca esti in cautarea unui paravan decorativ, ieftin si bun, exista posibilitatea ca acest model iti va face cu ochiul: construit din trei panouri din panza intarita (de sac) pe suport din lemn de brad, care pleaca direct din podea (nu sunt folosite picioruse), poate da un aer relaxat oricarui spatiu.

Panourile au o inaltime de 180 cm, ceea ce face piesa perfecta si pentru persoanele ceva mai inalte. Acestea au o grosime de 3 cm, prin urmare nu ocupa prea mult spatiu cand sunt depozitate, si pentru ca sunt prinse cu ajutorul unor balamale, intreaga piesa poate fi folosita pentru a masca o zona de dimensiuni medii, de pana la 120 cm latime.

Versiunea poate intra pe lista celor mai frumoase paravane despartitoare din panza, si pentru ca foloseste culori calde si motive marine. Prin urmare e utila intr-o statiune de vacanta, dar si daca vrei sa aduci elemente marine la tine acasa.

 

Avantaje:

Paravan decorativ, format din trei panouri, care pleaca direct din podea pentru acoperire maxima.

Fabricat din panza prinsa pe suport de lemn de brad, este usor de manevrat.

Piesele articulate sunt destul de mari pentru a acoperi persoane inalte.

Decoratia panourilor este de inspiratie marina si poate da o nota relaxanta oricarei camere.

 

Dezavantaje:

Poate fi usor instabil datorita greutatii reduse.

 

 

Par104 

 

Fabricat pentru a fi amplasat intr-o pozitie dreapta, acest model este unul dintre cele mai bune paravane decorative, si pentru ca are dimensiuni destul de generoase, prin urmare poate masca o zona mai extinsa. Versiunea are 6 panouri diferite, fiecare dintre ele avand o latime de 39 cm, care sunt prinse cu balamale din metal.

Piesa are o inaltime de 170 cm, mai mica decat alte modele, prin urmare nu va acoperi in intregime nici persoane mai inalte, nici intrarea in alta camera (o usa de apartament are o inaltime medie de 200 cm). Mai mult, in partea inferioara prezinta picioruse: desi nu sunt inalte, acoperirea nu este totusi completa.

Prin urmare, modelul este mai potrivit pentru a separa o anumita zona, decat pentru a oferi intimitate absoluta, desi sablonul din rachita este dens. Culoarea folosita este maro, ceea ce face piesa de mobilier usor de asortat in cele mai multe cazuri.

 

Avantaje:

Paravan decorativ despartitor, perfect pentru a separa zona de luat masa de restul incaperii.

Format din 6 panouri, asigura o acoperire destul de extinsa.

Impletit din rachita – este dens si nu lasa sa se vada nimic.

Poate fi pliat cu usurinta si depozitat atunci cand nu este folosit.

 

Dezavantaje:

Nu este indeajuns de inalt pentru a masca o usa.

 

 

Colonial Dark decorativ

 

Format din trei panouri, atasate unul de celalalt cu ajutorul unor balamale, obiectul ofera posibilitatea de a acoperi o anumita parte a unui dormitor, cum ar fi zona pentru schimbat, o masa de toaleta, sau un fotoliu pentru citit. Cele trei panouri pot fi aranjate oricum consideram de cuviinta, si se pot ajusta cu usurinta in functie de caracteristicile spatiului oferit.

Paravanul are o inaltime de 170 cm si, desi in partea de jos are cate doua picioare pentru fiecare panou, acestea nu sunt indeajuns de inalte pentru a lasa sa se vada prea mult. Piesa are o latime de 120 cm, iar grosimea panourilor este de 6 cm. Aceste detalii o fac potrivita mai mult pentru a acoperi o suprafata mica, si nu pentru a desparti un spatiu foarte mare.

Modelul este fabricat cu un cadru din lemn de brad, bambus si elemente de metal (pentru balamale). Gama cromatica folosita (maro) este foarte usor de asortat, in cele mai multe cazuri. Elementul decorativ perforat se potriveste bine intr-un apartament cu influente moderne si uneori chiar rustice.

 

Avantaje:

Paravan decorativ din lemn, care ii ofera un aer boem.

Format din 3 panouri, acopera un spatiu de dimensiuni mici, potrivit in garsoniere sau dormitor.

Nu trebuie sa fie asamblat si, pentru ca poate fi impaturit, este si usor de depozitat sau mutat.

Culoarea si finisajul se asorteaza fara probleme oricarui spatiu.

 

Dezavantaje:

Pentru unii cumparatori va fi un produs cam simplu din punct de vedere estetic.

 

 


Alte produse recomandate, momentan indisponibile

 

 

Atemporale HS04-F08-2275 

 

Iti exemplificam acum un paravan decorativ, la un pret bun, format din trei panouri dreptunghiulare, prinse intre ele cu balamale, care prezinta picioare de inaltime medie in partile laterale (partea de jos a spatiului pe care vrei sa il acoperi va fi usor vizibila). Modelul are o inaltime de 170 cm (destul de redusa) si poate masca o suprafata de pana la 120 cm latime.

Datorita inaltimii, nu poate fi folosit pentru a masca intrarea intr-o camera de exemplu (majoritatea usilor au o inaltime in jurul valorii de 200 cm), si este mai degraba potrivit intr-un dormitor, pentru oferi o zona ferita pentru schimbat, sau pentru a acorda intimitate atunci cand este folosita masuta de toaleta.

Piesa este fabricata din material textil care imbraca un cadru din lemn de brad, iar gama cromatica este destul de simpla: alb cu gri. Datorita elementelor vizuale imprimate pe panza, piesa poate da un aer deosebit, usor vintage, oricarei incaperi.

 

Avantaje:

Paravan despartitor din panza fixata pe cadru de lemn, perfect pentru orice dormitor.

Dimensiunile nu sunt foarte mari, dar face fata cu succes unei zone pentru schimbat.

Materialele folosite sunt usoare, ceea ce face paravanul usor de manevrat.

Culorile folosite dau o nota luminoasa camerei si fac piesa usor de asortat.

 

Dezavantaje:

Inaltimea nu este foarte mare, ceea ce limiteaza zonele in care il putem folosi.

 

 

Leave a Reply

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 3.67 out of 5)
Loading...