Cele mai bune motociclete pentru copii

Am modificat articolul ultima data pe: 21.10.17

 

Cum alegi o motocicleta pentru copii buna

 

Ghidul cumparatorului

Unul dintre lucrurile cele mai importante pentru copii este sa se simta independenti. Rolul parintelui este de a se asigura ca ii ofera instrumentele necesare pentru aceasta si ca lucrurile se petrec in perfecta siguranta. Daca esti in cautarea unei jucarii amuzante, de care copilul sa se bucure pentru o perioada mai lunga de timp, care sa ii antreneze motricitatea, concentrarea si capacitatile de coordonare, noi iti propunem varianta unei motociclete.

Oferta este destul de variata in acest domeniu si suntem siguri ca ai avut deja parte de un numar suficient de mare de pareri despre cele mai bune motociclete pentru copii. De cele mai multe ori, ele ajung sa te zapaceasca complet, astfel incat alegerea unui anumit model isi pierde obiectivitatea, iar achizitia intempestiva se poate dovedi neinspirata si nemultumitoare. Pentru a evita acest neajuns, iti propunem sa consulti un ghid cu adevarat documentat despre acest subiect, redactat dupa un studiu de piata, de catre specialistii nostri.

 

Tipul: inainte de a porni in cautarea unui produs, oricare ar fi el, trebuie sa te gandesti bine care iti sunt asteptarile legate de el. Daca discutam despre motociclete pentru copii, ai de ales intre cateva variante. Cea mai simpla este cea a motocicletei de echilibru, pe care copilul o incaleca dupa care se deplaseaza impingand-o cu picioarele.

Varianta imediat urmatoare este cea a motocicletelor electrice ; alimentate cu un acumulator reincarcabil, ele permit deplasarea, in general pe teren plan si fara prea multe denivelari, cu o viteza variabila, de pana la 5 – 7 km / h. In sfarsit, exista motociclete pentru copii echipate cu motoare care sunt practic variante miniaturale ale pieselor destinate adultilor. Ele pot ajunge la viteze semnificative si este necesara purtarea echipamentului de protectie adecvat si instruirea temeinica a copilului in legatura cu modul de utilizare.

 

Varsta copilului: cel mai adesea, motocicletele electrice sunt destinate copiilor micuti, de 2-3 anisori. Viteza de deplasare este redusa, astfel incat adultul poate cu usurinta sa tina pasul cu micul vehicul, iar manevrarea se face usor, cu ajutorul unei pedale de obicei, si al volanului. Copilul are ocazia sa invete sa mentina directia de deplasare, sa vireze ca sa ocoleasca diverse obstacole si sa isi coordoneze mainile si picioarele.

Tot in jurul varstei de 2-3 ani, copilul poate manifesta interes si abilitati fizice suficiente pentru a se deplasa cu o motocicleta de echilibru. Desi par destul de inofensive, dupa ceva antrenament copilul ajunge sa o stapaneasca suficient de bine incat sa se deplaseze cu o viteza considerabila, asadar se recomanda purtarea unei casti de protectie si alegerea unor spatii adecvate de joaca, fara riscul de a te trezi ca micutul a sarit in strada.

In sfarsit, incepand cu varste mai mari, peste 6-7 ani, un parinte pasionat de sportul pe doua roti poate incerca sa urce copilul pe o motocicleta adevarata, dar de dimensiuni adecvate. Este evident motivul pentru care recomandam maxima prudenta in cazul in care faci aceasta alegere.

 

Trenul de rulare: poate suna pretentios formulat, dar rotile motocicletei sunt foarte importante, din motive de siguranta si confort. Piesele simple, nemotorizate, au de obicei roti din plastic. Ele se pot dovedi destul de zgomotoae, plus ca nu amortizeaza deloc denivelarile substratului pe care se realizeaza deplasarea, asa ca daca ai posibilitatea sa optezi pentru un model echipat cu o banda de silicon sau cauciuc, nu ezita.

Modelele electrice au rotile confectionate de cele mai multe ori din plastic, dar prezinta aproape intotdeauna respectiva banda de amortizare. Cele mai scumpe variante pot beneficia de roti din cauciuc, cu aer, care ofera maximum de confort. In sfarsit, modelele serioase, pentru copii mari, au roti din cauciuc similare motocicletelor reale.

 

Material: plasticul este materialul care predomina in cazul modelelor electrice si al celor de echilibru. Este firesc, pentru a se mentine pretul de achizitie in limite acceptabile. Inainte de a cumpara trebuie sa te asiguri ca este vorba despre un material de buna calitate, rezistent si cu finisaje precise ; astfel, produsul va fi rezistent si sigur, iar incidente neplacute de tipul taieturilor in margini ascutite vor fi evitate. In cazul motocicletelor cu motor cu combustibil lichid, se folosesc aceleasi materiale ca si in cazul motocicletelor standard ; accentuam asupra faptului ca ele sunt pur si simplu variante miniaturale, echipate cu aceleas functii esentiale ca si modelele full-size.

 

Design si functii suplimentare: dupa cum se stie, copiii, mai ales cei mici, sunt pasionati de sunete, lumini si culori. De aceea, chiar si unele dintre modelele basic sunt echipate cel putin cu claxon, care il va face tare bucuros pe micutul tau de 2-3 anisori. Daca te intrebi unde gasesc motociclete pentru copii la preturi bune alti cumparatori, probabil ca cele mai potrivite pentru tine sunt piesele simple, la care primeaza elementele ce tin de functionalitatea primara.

Daca este vorba despre o ocazia speciala si esti dispus sa investesti mai mult, ai de unde alege : unele dintre modelele electrice, de exemplu, sunt echipate cu luminite, butoane muzicale, optiune de marsarier si nu numai, si de asemenea pot avea culori, imprimeuri decorative si asa mai departe, din toate sferele de interes comune printre copiii din acest segment de varsta.

Odata ce am trecut in revista toti acesti parametri de selectie, ne propunem sa raspundem la o alta intrebare frecventa, si anume unde gasesc motocicleta pentru copii la un pret bun alti cumparatori interesati de acest segment de piata. In urma studiului efectuat de echipa noastra, am ajuns la concluzia ca cele mai bune oferte dunt disponibile in magazinele online. Ca sa te convingem – si ca sa iti usuram eventual alegerea – iata cateva dintre cele mai apreciate produse din gama. Cu siguranta vei gasi printre ele ceva potrivit, pentru ca micutul tau sa se poata bucura cat mai repede de noua sa jucarie.

 

 

Modele recomandate in 2017

 

 

Biemme BMW R1200 GS 

 

Daca esti in cautarea unui model cat mai realist, cea mai buna motocicleta pentru copii electrica pe care ti-o propunem este Biemme BMW R1200 GS. Este vorba despre un produs cu acumulator prevazut cu roti ajutatoare, care imita fidel designul unei motociclete de viteza si care il va cuceri iremediabil pe copilul tau.

Recomandat copiilor cu varsta de minim 3 ani, produsul are o inaltime de 69.5 cm, potrivit pentru porportiile micutilor. Lungimea e de 101.5 cm, iar latimea de 57.4 cm – parametri care trebuie luati in considerare cand vine vorba despre depozitarea piesei in locuinta.

Acumulatorul de 6V ofera o autonomie de o ora, atingand viteza maxima de 3 km / h. Cu ajutorul telecomenzii, poti controla indeaproape deplasarea, in asa fel incat copilul sa fie in perfecta siguranta mereu. Produsul este realizat din plastic rezistent si face fata cu brio solicitarilor, iar rotile ajutatoare contribuie semnificativ la mentinerea echilibrului.

 

Avantaje:

Motocicleta electrica cu un design foarte realist

Acumulatorul ofera autonomie timp de o ora

Are roti ajutatoare pentru o mai buna mentinere a echilibrului

Este dotata cu telecomanda, pentru un control mai bun din partea parintelui

 

Dezavantaje:

Dimensiunile sunt destul de mari, deci trebuie sa ii rezerv un loc special de depozitare

 

 

 

 

Hecht 52131 

 

Una dintre cele mai bune motociclete pentru copii electrice este un model disponibil si la un pret foarte avantajos. Este vorba despre Hecht 52131, un produs utilizabil incepand de la 3 ani, care nu necesita nici un fel de actiune din partea parintelui, in afara de supravegherea stricta care este oricum obligatorie la aceasta varsta.

Realizata din plastic, jucaria are o greutate de doar 8 kg, ceea ce inseamna ca o vei putea transporta cu usurinta pe scari. Deoarece este echipata cu 3 roti, ofera o buna stabilitate chiar si pentru copiii cei mai mici. Suporta o greutate de pana la 20 kg, iar viteza maxima de deplasare este de 5 km / h. Bateria se incarca complet intr-un ciclu de 8 ore si ofera o autonomie de pana la 2 ore.

Motocicleta are un buton Pornit / Oprit si unul pentru acceleratie. Poti controla deplasarea catre inainte sau inapoi  si este de asemenea echipata cu efecte sonore interesante. Utilizarea acestei jucarii stimuleaza dezvoltarea dexteritatii si a coordonarii mna-ochi, fiind nu numai amuzanta, ci si benefica pentru functiile motorii ale copilului.

 

Avantaje:

Motocicleta electrica disponibila la un pret avantajos de achizitie

Autonomie de 2 ore datorita acumulatorului de capacitate mare

Viteza maxima admisa este de 5 km / h, ceea ce face ca micutul sa fie in siguranta

Echipata cu posibilitatea de a merge in marsarier si cu efecte sonore.

 

Dezavantaje:

Suporta o greutate de maxim 20 kg, pe care unii dintre copii o ating deja la 4-5 ani.

 

 

 

 

Molto Premium all-road 

 

O motocicleta pentru copii ieftina si buna, pe care le-o recomandam celor care doresc sa ii pregateasca pe micuti cu apropiatul mers pe bicicleta, este modelul Molto Premium all-road. Este vorba despre o piesa care inainteaza prin impingere cu picioarele, cu un design atragator si interesant.

Imitand o motocicleta de viteza, piesa este echipata cu doua roti late, ceea ce ii ofera un plus de stabilitate. Fabricata din plastic de calitate superioara, piesa cantareste sub 3 kg, fiind usor de manevrat inclusiv de catre copil, care o va tarai dupa el cu usurinta.

Dimensiunile complete ale produsului sunt de 73 x 47 x 32 cm, astfel ca nu vei intampina probleme nici cand vine vorba despre depozitarea jucariei in interiorul apartamentului. Deplasandu-se cu acest tip de produs, copilul va parcurge mai usor distante lungi, fara sa mai ceara in carucior, iar plimbarle vor deveni mai placute pentru toata lumea.

 

Avantaje:

Motocicleta din plastic cu propulsare cu picioarele

Ajuta la dezvoltarea motricitatii si la mentinerea echilibrului

Greutate redusa pentru manevrabilitate sporita

Dimensiuni care o fac adecvata pentru depozitare in spatii restranse.

 

Dezavantaje:

Conform producatorului, suporta greutati de pana la 25 kg, insa la aceasta greutate copilul este cu siguranta prea inalt pentru a o mai folosi

 

 

 

 

Molto MotoCross Superman 

 

O alta motocicleta pentru copii la un pret bun, pe care i-o poti achizitiona copilului inca de la varsta de 2 ani, este Molto MotoCross Superman. Este vorba despre un produs care se deplaseaza prin impingere. Recomandat tuturor copiilor deoarece stimuleaza coordonarea picioarelor, motricitatea grosiera si echilibrul.

Jucaria este fabricata dintr-un plastic extrem de rezistent, iar designul inspirat de tema Superman il face iubit de catre toti baieteii. Imitand ca si concept o motocicleta de viteza, ea are roti late dintr-un plastic special, care nu face mult zgomot atunci cand ruleaza pe asfalt.

Dimensiunile complete ale piesei sunt de 73 x 32 x 47 cm, ea fiind potrivita pana in jurul varstei de 4 ani. Avand in vedere ca suporta o greutate maxima de 25 kg, poate fi utilizata pentru mult timp. Cantareste doar 2.8 kg, deci iti va fi usor sa o transporti chiar si atunci cand copilul s-a plictisit de ea sau este prins cu alte activitati.

 

Avantaje:

Motocicleta pentru copii cu tema Superman

Greutate redusa pentru a fi usor de transportat

Confectionata din plastic rezistent de inalta calitate

Suporta o greutate maxima de 25 kg

 

Dezavantaje:

Combinatia de culori este adecvata mai degraba pentru baieti.

 

 

 

 

Feber Motoferber Cars 2 

 

Daca baietelul tau pare sa fie atras de la o varsta foarte frageda de motociclete, avem pregatit si un produs care li se adreseaza si celor mai mici dintre copii. Este vorba despre produsul Feber Motoferber Cars 2,  o motocicleta din plastic care circula prin impingere cu picioarele.

Ceea ce o deosebeste de alte modele este ca ea li se adreseaza copiilor incepand cu varsta de 18 luni. Cu dimensiuni de 72 x 32.5 x 47 cm si echipata cu roti extrem de groase, ea este suficient de joasa si de stabila incat sa poata fi utilizata in siguranta.

Jucaria este echipata cu claxon, pentru deplinul amuzament al copilului, acesta functioneaza cu 3 baterii LR44 care se afla deja montate in pachet. Conform observatiilor specialistilor, utilizarea unui astfel de vehicul ajuta mult la dezvoltarea motorie a copiilor, asadar nu putem decat sa ti-l recomandam calduros.

 

Avantaje:

Motocicleta pentru copii din plastic rezistent

Li se adreseaza copiilor incepand cu varsta de 18 luni

Stimuleaza dezvoltarea motorie si coordonarea

Designul este atragator, inspirat din iubitul film Cars, iar jucaria este de asemenea echipata cu claxon.

 

Dezavantaje:

Adresandu-se copiilor cu varste atat de mici, nu poate fi folosita dincolo de varsta de 3-4 ani, cand deja copilul nu va mai avea o pozitie corecta.

 

 

 

 

Reply here

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...