fbpx

Cel mai bun biberon ieftin

Am modificat articolul ultima data pe: 16.06.19

 

Cum aleg cele mai bune biberoane ieftine

 

Ghidul cumparatorului

Hranirea bebelusului poate fi considerata o provocare, mai ales ca sunt atatea lucruri de luat in calcul. Desigur ca cea mai buna solutie este reprezentata de alaptare, dar cand aceasta nu este posibila, sau nu este suficienta, trebuie sa recurgi si la administrarea de lapte praf. Desigur ca nu vrei sa investesti o avere in niste sticle, dar sa alegi cel mai bun biberon ieftin reprezinta o modalitate de a asigura o crestere linistita.

 

 

Daca nu prea stii cum sa alegi o piesa de calitate, iti propunem sa incepi prin a studia capacitatea produsului. Cele mici sunt adecvate in primele saptamani de viata, ele au o capacitate de aproximativ 150 ml si pot fi folosite mai tarziu pentru sucuri de legume si fructe, apa, compot. Dimensiunea medie este in jur de 250 ml, si numeroase pareri despre cele mai bune biberoane ieftine sustin ca aceasta este cea mai convenabila pe termen lung. Exista si piese mai mari, de aproximativ 330 ml, pe care le vor prefera parintii ai caror micuti folosesc acest tip de produs pentru timp mai indelungat decat de obicei.

Materialul din care este confectionat biberonul reprezinta o problema de alegere personala de multe ori. Exista doua variante comune: sticla- naturala, inerta, durabila dar expusa riscului de spargere, si plasticul –  rezistent, usor, dar se zgarie repede si isi pierde aspectul in relativ scurt timp. In functie de stilul de viata al parintilor si de preferintele acestora, se poate opta pentru una dintre cele doua variante.

Tipul de tetina este atat de variabil incat e foarte dificil sa decizi. Ea poate fi confectionata din latex sau silicon, primul fiind mai moale si mai placut bebelusilor, dar mai fragil, in timp ce cel de-al doilea e mai rezistent, dar mai greu acceptat, mai ales de catre micutii obisnuiti la san.

Fluxul tetinei se alege in functie de varsta copilului. Pentru nou-nascuti si pentru bebelusii alimentati mixt, se va prefera o tetina cu flux redus si cu valva anticolici: se evita astfel atat aerofagia si durerile de burtica, dar si refuzul ulterior al sanului. In cazul copiilor ceva mai mari, se va trece la tetine cu flux mediu si rapid, acestea din urma permitand administrarea laptelui cu cereale, care are o consistenta mai mare.

Daca sa alegi o piesa anume nu mai pare un lucru atat de complicat, unde gasesc biberon ieftin, la un pret bun, poate ramane in continuare un semn de intrebare. De aceea iti recomandam sa arunci o privire in continuare la sugestiile de produs pe care ti le propunem: le gasesti in magazinele online si au un excelent raport pret/calitate.

 

 

Modele recomandate in 2019

 

 

Philips-Avent SCF696/17 PP 

 

Philips-Avent SCF696/17 PP  este un biberon ieftin si bun, perfect inca din prima zi de viata a micutului si care te poate insoti pana la intarcare. El este confectionat din polipropilena fara BPA si imbina maiestria si inovatia la care a ajuns Avent dupa mai bine de 30 de ani de existenta.

Tetina cu care este prevazut imita bine forma naturala a sanului. In partea dinspre interior, ea este prevazuta cu decupaje partiale in forma de petale, care ii sporesc flexibilitatea si delicatetea, facand procesul de hranire mai confortabil pentru micut.

Modelul este prevazut cu doua supape care regleaza si redirectioneaza fluxul de aer, ceea ce are ca efect diminuarea aerofagiei si reducerea riscului de aparitie a colicilor. Fiind un recipient cu gura larga, biberonul e usor de umplut si de curatat. Un alt avantaj al produsului este acela ca este compatibil cu o gama larga de tetine Avent, cu exceptia tetinelor Naturl, deci ai o larga paleta de optiuni si il poti adapta cresterii copilului.

 

 

 

 

 

Chicco WellBeing PP 

 

O alta varianta pe care ti-o recomandam in cazul in care ai nevoie sa te echipezi cu instrumente de calitate pentru alimentatia artificiala a bebelusului este produsul Chicco Wellbeing PP. Este vorba despre o piesa moderna, utila si pur si simplu frumoasa, de care te vei bucura pe termen lung.

Produsul are o capacitate de 150 ml, suficient de mare pentru orice bebelus in primele luni de viata. Recipientul este confectionat din plastic rezistent, fara BPA, care respecta toate standardele in vigoare privind calitatea si siguranta materialelor din produsele pentru copii. In plus, modelul vine echipat cu un capac anticurgere care iti va face viata mai usoara.

Tetina este fabricata din silicon rezistent; este moale si delicata si placut de utilizat. Mamele sustin ca ea este nu numai acceptata cu usurinta de catre copii, dar are si o forma fiziologica ce incurajeaza si sustine tranzitia intre san si biberon. Efectul sau anticolici a fost demonstrat prin intermediul studiilor clinice efectuate de producator.

 

 

 

 

 

Tommee Tippee Closer to Nature 

 

Cu Tommee Tippee Closer to Nature vei avea nu numai un biberon util si usor de folosit, ci si o piesa frumoasa, imposibil de confundat, caci designul oferit de producator reprezinta unul dintre marile avantaje ale produselor.

Piesa propusa azi este una cu o capacitate de 150 ml si cu un flux lent, recomandat inca de la nastere daca este necesara introducerea alimentatiei artificiale. El este confectionat din sticla si are o forma deosebit de ergnomica, ce il face usor de manevrat atat de catre parinte cat si de catre micut, ceva mai tarziu. Se poate steriliza folosind oricare dintre metodele consacrate si desigur nu contine BPA.

Tetina cu care vine echipat este din silicon si are o valva anticolici extrem de sensibila, care diminueaza pana la disparitie cantitatea de aer inghitita de catre micut. Dar ea are si o forma naturala si o elasticitate aparte, care imita neasteptat de bine conditiile oferite de sanul mamei, astfel incat alaptarea sa nu fie subminata de necesitatea introducerii suplimentului de lapte praf.

 

 

 

 

Leave a Reply

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...
DMCA.com Protection Status