7 tipuri de echipament de protectie si cand avem nevoie de ele

Am modificat articolul ultima data pe: 27.09.20

 

Masca, manusi, bocanci, casca, vesta reflectorizanta – sunt doar o parte dintre elementele care constituie echipament de protectie pentru multe sectoare de activitate. Afla din acest articol cand ai nevoie de fiecare dintre ele si ce nivel de protectie iti asigura.

 

Dupa cum spune si denumirea, echipamentul pentru protectie are rolul de a apara organismul uman si este purtat in special in medii in care riscul de ranire sau imbolnavire este ridicat, precum santiere, ateliere de prelucrare a metalului sau lemnului, in fabrici, in spitale etc. Sub aceasta titulatura se comercializeaza o serie larga de produse dintre care cateva sunt foarte importante daca desfasori o activitate care iti pune in fiecare zi sanatatea in pericol.

 

Casca de protectie

Confectionate cel mai adesea din rasina termoplastic, ABS sau policarbonat, castile de protectie au in principal rolul de a diminua daunele produse de impactul accidental, fie ca este vorba despre cadere atunci cand se lucreaza la inaltime, fie despre bucati de material dur care cad de sus, in cazul santierelor. Unele versiuni sunt de asemenea rezistente la socuri electrice, metale topite si includ protectii auriculare si viziera pentru acoperirea ochilor si a fetei.

Ai nevoie de acest echipament de protectie daca lucrezi in domenii care presupun operatiuni realizate la inaltime (pe schela, in copaci, pe stalpi de inalta tensiune, pe exteriorul cladirilor etc.) sau iti petreci timpul in spatii de lucru in care exista mereu riscul sa cada ceva de sus.


Viziera sau ochelarii

Ochelarii de protectie impiedica patrunderea de particule nocive in mucoasa oculara, fie ca vorbim despre ciment fin, praf, rumegus, span metalic sau microbi. Sunt deci utilizati atat in industrie, cat si in medicina, fiind disponibili intr-o varietate de formate. Viziera nu ofera aceeasi etanseitate ca ochelarii, dar impiedica destul de bine patrunderea particulelor care vin cu viteza catre tine si incadreaza o parte mai mare din fata (jumatate sau intreg chipul). Atentie! Ochelarii de protectie nu pot fi inlocuiti cu cei de vedere. 

 

Casti antifonate

Regulile de siguranta spun ca trebuie sa porti astfel de casti in orice situatie in care urechile tale sunt expuse la zgomote de peste 85dB pentru mai mult de cateva ore. Ai nevoie deci de ele si acasa, daca ai in dotare o bormasina puternica ori un fierastrau electric pe care il folosesti frecvent pentru taiat lemnele. La fel de utile sunt si pentru cei care manevreaza freze de zapada care genereaza sunete peste acest nivel.

Sunt esentiale in activitatea persoanelor care lucreaza in fabrici si petrec intreg programul de 8 re in preajma unor utilaje puternice si galagioase. Nu ignora daunele pe care le poate face expunerea neprotejata la zgomote intense, adesea sunt permanente si ireversibile. Castile sunt accesibile la pret si se gasesc foarte usor in magazine.

 

Masca pentru respiratie

Studiile arata ca peste 15% dintre angajatii din Uniunea Europeana inhaleaza zilnic fum, particule fine sau vapori in timp ce isi fac meseria. Expunerea la aer contaminat duce la afectarea cailor respiratorii si a plamanilor, provocand in timp boli grave, dificil de tratat. Iata de ce este important sa evaluezi corect calitatea aerului de la locul de munca si daca lucrezi in spalatorie (aburi), fabrica de ciment, vopsele, mobila etc. sa porti in fiecare zi o masca de protectie, chiar daca nu este foarte confortabila.

Prezenta mastii de protectie este la fel de importanta si in sectorul medical, unde previne contaminarea personalului medical cu boli transmisibile prin aer.

 

Manusile

Acest produs din categoria echipamentelor de protectie este prezent intr-o varietate de forme care difera in functie de domeniul in care este necesar si functiile pe care trebuie sa le indeplineasca. In spitale, il gasim confectionat din latex sau silicon, sub forma de manusi subtiri, aparent destul de fragile, sterile sau nu. Au rolul de a proteja atat pacientul, cat si personalul medical de contaminarea cu organisme patogene.

In industrie, manusile au o forma mult mai robusta si rezistenta, care protejeaza pielea atat impotriva zgarieturilor si taieturilor provocate de obiecte ascutite, cat si impotriva vibratiilor, caracteristica esentiala celor care lucreaza, de exemplu, cu picamerul. Unele modele apara pielea impotriva temperaturilor prea ridicate sau prea scazute, iar altele sunt confectionate din materiale care protejeaza impotriva actiunii unor substante chimice nocive care pot ajunge din greseala pe mana ta.

Sunt utile atat la locul de munca, cat si acasa. Poti folosi de exemplu manusi de menaj pentru a proteja tegumentul de actiunea detergentilor pentru spalat vase si modele pentru gradinarit pentru a evita contactul cu pamantul aspru, tepii trandafirilor sau obiecte acutite ascunse in sol.

 

Incaltamintea de protectie

In aceasta categorie intra mai multe tipuri de incaltaminte, de la sabotii de spital, simpli, din cauciuc, a caror structura previne cantonarea microbilor si protejeaza in acelasi timp piciorul in cazul caderii de obiecte de greutate mica si medie, si pana la bocanci robusti, pana deasupra gleznelor.

Desi nu arata foarte elegant, modelele de bocanci pentru protectie disponibile in magazinele de specialitate sunt de obicei confortabile, concepute pentru a pastra piciorul in conditii bune pentru perioade lungi de timp. Printre functiile oferite se numara protectia impotriva obiectelor grele, dure, ascutite care pot cada peste picior (varful include insertie metalica), impotriva alunecarii (talpa este confectionata din cauciuc, cu rizuri care imbunatatesc aderenta) si a luxarii gleznei, in cazul unui pas gresit (caramb inalt, pana deasupra gleznei).

Pentru cei care lucreaza in medii cu umezeala, bocancii sunt prevazut cu straturi de material impermeabil. Bocancii sunt importanti pentru toti cei care lucreaza in constructii, in industria de prelucrare a metalului si lemnului, dar si pentru persoanele care mesteresc in gospodarie.

 

Elemente de vizibilitate

Nu uita de cel mai important aspect – vizibilitatea. Pe santiere aglomerate, in padurile in care se taie copaci sau in zonele unde se lucreaza la reteaua electrica este esential ca fiecare lucrator sa fie usor de depistat. Vestele sau gecile cu elemente reflectorizante protejeaza muncitorii care repara drumuri, dar si biciclistii care se incumeta pe strazi aglomerate sau pe drumuri mai laturalnice, pe timp de noapte.

 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
DMCA.com Protection Status