Cele mai frumoase globuri de Craciun

 

Cum aleg globuri de Craciun bune

 

Ghidul cumparatorului

E greu sa-ti imaginezi sarbatorile de iarna fara un brad impodobit, chiar si atunci cand esti adult si nu ai copii mici in casa. Daca nu vrei sa fii luat prin surprindere nici anul acesta, e bine sa te asiguri din timp ca ai suficiente globuri si ornamente de Craciun. Globurile sunt chiar esentiale pentru un decor complet, intrucat se gasesc intr-o multitudine de forme, marimi si culori, cu care poti realiza un pom tematic si reprezentativ pentru intreaga familie.

Daca deja ti-ai imaginat cum vrei sa decorezi bradul anul acesta, si inca mai ai nevoie de accesorii, e cazul sa te grabesti si sa afli unde se gasesc globuri de Craciun, la preturi bune. Inainte de asta, insa, nu ar strica sa te informezi putin, asa incat sa stii ce fel de modele sunt in comert si care sunt cele mai interesante, in functie de materiale si aspect. Pentru a nu pierde prea mult timp, ti-am pus la dispozitie un scurt ghid de cumparaturi, care sa te pregateasca inainte de sesiunea de shopping.

Modele: Materialul din care sunt confectionate este unul dintre elementele cele mai importante ce influenteaza aspectul diferitelor modele de globuri de pe piata, iar in functie de asta, vei gasi ornamente din sticla suflata, din portelan, din plastic, din poliester, din hartie si chiar din ata. Dintre toate acestea, cele mai costisitoare si mai greu de gasit sunt cele din portelan, acestea fiind, de obicei, editii de lux.

Globurile de Craciun din sticla suflata sunt primele care au aparut, fiind acum accesorii traditionale, de colectie. Nu se mai comercializeaza la fel de mult si tind sa aiba un design mai simplu, asa ca ai mai multe sanse sa le gasesti in cutia din podul bunicii. De asemenea, sunt mai scumpe si fragile, insa, daca le pastrezi cu grija, te poti bucura de ele pentru multi ani.

Globurile de Craciun din plastic au devenit cele mai populare, fiind, de asemenea, si printre cele mai ieftine. De regula, se gasesc intr-o singura culoare, iar avantajul e ca nu se sparg, in cazul in care pica de pe creanga. Datorita rezistentei lor, sunt potrivite in locuintele unde exista copii mici, care vor trage de pom.

Globurile de Craciun din poliester sunt usoare, frumoase si disponibile intr-o multitudine de modele. Sunt la fel de rezistente si nu se vor sparge. Pot fi impodobite cu desene imprimate, cu margele, paiete si sclipici, astfel ca pot fi destramate, daca ai animale de companie care trag de ele.

Globurile de Craciun din hartie sunt delicate, dar spectaculoase, potrivindu-se perfect intr-un brad decorat modern. Pot fi realizate prin diferite procedee de imbinare, iar una dintre cele mai utilizate e tehnica origami. Desigur, acestea sunt niste globuri de Craciun handmade, asa ca le poti face si tu, folosind hartie colorata sau chiar pagini din ziare sau reviste. Inconvenientul e ca trebuie depozitate cu mai multa grija, pentru a nu se turti si a fi ferite de umiditate.

Globurile de Craciun din ata pot fi confectionate dintr-un ghem de macrameu sau din funie ceva mai groasa, intarita cu aracet. Sunt ieftine si moderne, iar daca nu vrei sa le faci chiar tu, le gasesti pe magazinele online de handmade.

 

Culoarea: Sa cumperi globuri de Craciun colorate nu e deloc dificil, avand in vedere ca sunt comercializate in aproape toate nuantele. Cei mai multi parinti, mai ales cand au copii mici, pe care vor sa-i distreze, prefera sa se foloseasca de toate culorile, insa, daca anul acesta ti-ai propus ca bradul tau sa aiba o tematica sau, cel putin, sa respecte o anumita logica cromatica, poti experimenta cu diferite combinatii.

Exista variantele clasice, cu rosu si auriu, iar daca vrei ceva mai interesant, te poti orienta catre  globuri de Craciun turcoaz, mov sau albastre. In cazul in care deja ai numeroase ornamente foarte colorate, precum beteala sau instalatia, poti restabili echilibrul folosind globuri de Craciun albe sau transparente.

E important sa alegi culoarea si in functie de pom, mai ales daca ai unul din plastic. De asemenea, tine cont si de finisaj, care poate fi mat, sidefat si chiar stralucitor, ori o combinatie intre acestea.

Nu uita nici de globurile de Craciun pictate manual, pe care le poti cumpara sau realiza personal. Daca alegi ultima varianta, poti experimenta cu vopsea, cu desene si gravuri. Mai mult decat atat, poti comanda globuri de Craciun personalizate, cu numele membrilor familiei si chiar cu poza acestora.

 

Forma si dimensiuni: Modelele de globuri scoase pe piata in ultimul an tind sa aiba forma rotunda, insa sunt disponibile si sortimente cu constructie de con sau romb, in stil retro sau vintage. Foarte aspectuoase sunt si cele cu gaura, in interiorul carora pot fi asezate personaje precum reni, Mos Craciun, oameni de zapada, magi, ingeri, etc.

Mai mult decat atat, ornamentele nu trebuie neaparat agatate pe brad, deoarece poti realiza cu ele coronite pentru usa, diferite aranjamente pentru masa, sau le poti aseza individual, mai ales modelele de globuri de Craciun cu zapada.

Dimensiunea acestora trebuie aleasa si tinand cont de inaltimea pomului, precum si de cat de stufos este, cel putin asa sustin numeroase pareri despre cele mai bune globuri de Craciun. Accesoriile prea mici se pot pierde usor printre crengi si beteala, si poti fi tentat sa cumperi mai multe. De asemenea, daca sunt prea mari, pot crea un efect de aglomerare. Din fericire, vei gasi globuri la set, in care sunt incluse diferite marimi.

Aplicarea: In functie de design, globurile se pot prinde de crengi in diferite moduri. Acestea pot avea o gaura la varf, prin care le agati cu ajutorul unui cordon sau a unei benzi fine. Intrucat multe dintre ele vin deja legate, s-ar putea ca ata sa fie prea lunga sau sa te deranjeze ca e la vedere.

O varianta mai subtila sunt carligele metalice, care nu se observa si sunt cel mai rapid de dat jos. De asemenea, exista si unele cu clema sau clip, la fel de usor de prins, insa pozitia globului va fi putin fortata. O alta varianta sunt cele cu sarma stralucitoare, pe care le infasori pe creanga. Intrucat poti pierde usor aceste accesorii, iti recomandam sa-ti cumperi si rezerve.

 

Celor care sunt nerabdatori sa se apuce de decorarea pomului si se intreaba unde gasesc globuri de Craciun, la un pret bun, le sugeram sa incerce pe Internet. Ofertele din magazinele online sunt mai variate si mai bogate in detalii, iar pe langa asta, sunt disponibile reduceri substantiale.

 

 

Modele recomandate in 2017

 

 

eNoelle 45 

 

In cazul in care anul acesta doresti sa iti decorezi pomul cu ornamente aurii, s-ar putea ca setul de la eNoelle sa fie tot ceea ce ai nevoie. Acestea sunt unele dintre cele mai bune globuri de Craciun pe care le poti cumpara, investitia fiind in primul rand foarte avantajoasa, intrucat ornamentele sunt din plastic si nu se vor sparge.

Setul cuprinde 45 de accesorii: 12 globuri stralucitoare si 12 mate, cu diametrul de 5 cm; 4 globuri stralucitoare si 4 mate, cu diametrul de 4 cm; 7 stelute aurii, stralucitoare; 1 sirag de margele, cu marimi de 8 x 4 cm; un varf de brad, in forma de stea, de 20 cm.

Finisajul nu se va sterge sau ciobi, intrucat a fost folosita o vopsea pe baza de apa, ecologica, care nu reprezinta un pericol pentru copii, in cazul in care intra in contact cu ornamentele. Ti-ai propus sa-ti impodobesti bradul intr-o singura culoare? In setul eNoelle gasesti toate accesoriile de care ai nevoie.

 

Avantaje:

Set de 45 de globuri si alte decoratiuni.

Piesele sunt rezistente, intrucat sunt confectionate din plastic.

Este inclus si un varf de brad, in forma de stea.

Sunt foarte aspectuoase, fiind aurii si avand finisaj mat si stralucitor.

 

Dezavantaje:

S-ar putea sa nu fie pe placul celor care doresc sa aranjeze un brad multicolor.

 

 

 

 

Kaemingk  Mini 

 

Iata un set de globuri de Craciun, la un pret bun, ce poate constitui o achizitie avantajoasa pentru orice persoana care nu are timp sa umble dupa ornamente diferite. In cutie Kaemingk Mini sunt incluse 100 de globuri, care nu doar ca vor impodobi de minune un pom ceva mai stufos si mai inalt, insa vei putea face niste aranjamente foarte creative.

Cand spunem asta avem in vedere diferitele forme si dimensiuni ale globurilor. Asadar, vei gasi atat ornamente rotunde, cu marimi variate, dar si clopotei si conuri de brad. Culoarea predominanta este argintiul, insa, nu te teme ca vei avea un brad simplu, intrucat sunt incluse mai multe nuante.

De asemenea, unele globuri au finisajul mat, in timp ce altele sunt lucioase sau acoperite cu sclipici. Nu se vor sparge nici daca pica pe beton, intrucat sunt din plastic. Kaemingk  ofera cumparatorilor un set de globuri cu dimensiuni medii, ideale atat pentru brad, cat si pentru coronite sau pentru completarea decorului casei.

 

Avantaje:

Setul contine 100 de globuri, suficiente pentru un pom inalt.

Accesoriile au forme diferite, cu care poti face numeroase aranjamente.

Sunt confectionate din plastic, avand durata lunga de viata.

In cutie sunt incluse si globuri in forma de con si clopotei.

 

Dezavantaje:

Culoarea aurie nu va fi pe placul tuturor.

 

 

 

 

eNoelle Gold 

 

Potentialilor cumparatori care sunt interesati sa cumpere niste globuri de Craciun, ieftine si bune, insa s-au saturat de modelele clasice, le prezentam produsul eNoelle Gold. Acesta include un set de 20 de globuri, fiecare cu un diametru de 60 mm.

Ornamentele sunt aurii, insa se regasesc in diferite nuante si au finisaje mate si sclipitoare. Mai mult decat atat, unele dintre ele au detalii trasate in alb, iar formele nu sunt perfect rotunde. Bucatile sunt fabricate din plastic, asa ca stii deja ca nu se vor crapa.

De asemenea, multumita materialului, le vei putea aseza nu doar inauntru, pe brad, ci si in afara case. De exemplu, poti  realiza o coronita, pe care sa o lipesti pe usa de la intrare. Acestea sunt niste globuri de efect, cu modele diferite, pe care pe poti cumpara la pret redus si de care te poti bucura pentru multi ani de la achizitie.

 

Avantaje:

Set de 20 de globuri aurii, a cate 6 modele.

Ornamentele au diferite nuante si finisaje.

Sunt rezistente, fiind confectionate din plastic.

Le poti aseza atat la interior, cat si la exterior.

Sunt suficient de mici pentru a face diferite aranjamente, precum coronite sau platouri decorative.

 

Dezavantaje:

Finisajul se poate ciobi in timp.

 

 

 

 

eNoelle Red 

 

Rosul este culoarea specifica sarbatorii de Craciun, si ce alta nuanta e mai potrivita pentru a decora bradul? Daca si tu esti de parere cu noi, s-ar putea sa iti placa setul de globuri fabricat de producatorul eNoelle. In primul rand, trebuie spus ca sunt incluse 20 de piese, fiecare cu forma rotunda si cu diametrul de 5 cm.

In nici un caz nu vei avea impresia ca bradul e prea rosu sau banal, intrucat globurile au finisaje diferite. Asadar, vei putea agata sfere cu nuanta mata, alaturi de cele stralucitoare, iar cele mai interesante sunt cele cu sclipici.

Fiecare dintre acestea se agata impreuna cu un snur argintiu, mic si usor de prins. De asemenea, sunt confectionate din plastic, asa ca ai siguranta ca le vei putea folosi si anul viitor. Cauti niste globuri mici si frumoase, care sa faca nota contrastanta cu bradul verde? Le gasesti in postura acestor ornamente rosii.

 

Avantaje:

Set de 20 de globuri, cu diametrul de 5 cm.

Ornamentele sunt de culoare rosie, fiind foarte frumoase.

Au finisaje diferite, mate, stralucitoare si cu sclipici.

Materialul din care sunt realizate e plasticul, cu o durabilitate extinsa.

 

Dezavantaje:

Anumiti cumparatori pot fi de parere ca accesoriile sunt prea mici.

 

 

 

 

Joy Joy 3 Set 

 

Nu mai este mult pana la sarbatori, iar daca tu inca te intrebi care sunt cele mai bune globuri de Craciun, afla ca e posibil sa fi gasit un raspuns potrivit pentru tine: setul Joy Joy. Acesta este alcatuit din 3 ornamente, iar inainte de a crede ca e prea putin, trebuie sa stii ca piesele sunt confectionate din sticla transparenta.

Globurile au forma de sfera, insa, mai mult decat atat, au un aspect impletit, iar pe suprafata acestora se regasesc fire de sclipici argintii. Asa cum iti dai seama, va trebui sa ai mai multa grija de ele, pentru a nu se sparge. Fiecare dintre ornamente are dimensiuni diferite.

Globul mare are un diametru de 10 cm, cel mijlociu are 8,5 cm, iar cel mic are 6,1 cm. Daca vrei un brad cu adevarat spectaculos impodobit, poti incepe prin cumpararea unor globuri din sticla transparenta, precum cele produse de Joy Joy.

 

Avantaje:

Set de trei globuri elegante, realizate din sticla transparenta.

Accesoriile au dimensiuni diferite si forma de sfera.

Finisajul e acoperit cu sclipici, pentru si mai multa stralucire.

Pot fi folosite si pentru decorarea locuintei, nu doar a bradului.

 

Dezavantaje:

Din cauza materialului, sunt mai fragile si trebuie depozitate cu mai multa grija.

 

 

 

 

Comments

comments

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...